EXCLUSIV! Poftiţi la nunta unicat a lui George Simion!

Ultima actualizare:

3 tone de mămăligă, 40.000 de sarmale, un ceaun cu 2 tone de vânat, 20.000 de mici şi 250 kg de pulpe dezosate. Vin şi ţuică de ţară, başca bere cât cuprinde, fără număr. Totul pentru 10.000 de invitaţi care vor petrece mâine pe un câmp şi în două restaurante. Este, pe scurt, nunta anului în România, care va avea loc pe 27 august în Măciuca de Vâlcea. Mirii, omul politic George Simion (35 de ani) şi jurista Ilinca Munteanu (24 de ani), vor fi cununaţi de cinci înalţi ierarhi bisericeşti. 

George și Ilinca  sunt protagoniștii celei mai mari nunți  care a fost organizată  vreodată în Româ
George și Ilinca sunt protagoniștii celei mai mari nunți care a fost organizată vreodată în Româ

La 230 km de Bucureşti, între dealurile Vâlcei, pe malul stâng al râului Cerna, se află comuna Măciuca, o localitate cu 1.800 de locuitori, compusă din nouă sate.

Vezi și: VIDEO Trecui dealul la Măciuca unde își face George Simion nunta

În Oveselu, reşedinţa comunei, va avea loc nunta excepţională a preşedintelui AUR, George Simion, şi a colegei sale de partid, Ilinca. Va fi ceva ce nu s-a mai văzut în România de la Al Doilea Război Mondial încoace spun organizatorii.

Lucrările erau joi în toi la biserica de lemn  în stil maramureșean unde se vor cununa
Lucrările erau joi în toi la biserica de lemn în stil maramureșean unde se vor cununa

Cununia civilă are loc astăzi, la ora 16.00, la primăria Măciuca, iar cea religioasă sâmbătă dimineaţă, la ora 12.00, pe un deal, într-o biserică din lemn, construită ca în poveşti, de şapte meşteri din Maramureş, în trei zile, special pentru eveniment. Patriarhia Română a decretat că nu pot fi oficiate căsătoriile în afara lăcaşurilor de cult, aşa că a fost găsită soluţia.

Restaurantul unde  vor petrece cele 230 de VIP-uri
Restaurantul unde vor petrece cele 230 de VIP-uri

Totul este stabilit în cele mai mici amănunte, iar biserica va fi sfinţită înainte de oficierea căsătoriei religioase. Vor sluji cinci ierarhi de rang înalt conduşi de Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Toţi vor rămâne apoi şi la masă. ”Petrecerea o să ţină trei zile, ca să nu o uite nimeni. După cununia civilă de vineri începem şi mai terminăm duminică, spre seară. O ţinem cât putem”, ne-a declarat în exclusivitate, hotărât să o facă lată, viitorul mire.

La Taverna din fața  primăriei vor petrece  rudele mirilor
La Taverna din fața primăriei vor petrece rudele mirilor

Apogeul distracţiei va fi sâmbătă după cununia religioasă, când mirii vor coborî dealul la nuntaşii aflaţi pe un câmp. Aici va fi o imensă petrecere câmpenească. Drept mese şi scaune vor fi baloţi de paie, mâncarea şi meniul vor fi tradiţional româneşti, împărţite de ”prieteni” ai mirelui. Cei care vor dori să participe, o pot face doar cu brăţări speciale, galbene, cu motive populare din Oltenia, împărţite deja de câteva zile pe la primăriile din judeţ sau organizaţiile AUR din ţară. În plus, nuntaşii trebuie să poarte costum popular sau ”ceva asemănător”, după cum spun organizatorii.

Pe câmpul imens se amenajează  locul de unde românii prezenți la  petrecere vor lua mâncarea și băut
Pe câmpul imens se amenajează locul de unde românii prezenți la petrecere vor lua mâncarea și băut
image

Nuntaşii se vor putea plimba şi cu baloane

După ce vor sta ceva timp cu românii veniţi să petreacă cu mirii, cuplul o va lua cătinel pe şosea spre un restaurant situat la câteva sute de metri, în faţa primăriei. Aici petrec 50 de oameni: rudele Alinei şi ale lui George. După ce vor ciocni şi cu ei, mirii vor urca din nou dealul, la resortul de lux unde vor petrece invitaţii speciali din lumea afacerilor, sportului, politicii, colegii de partid, în total 230 de oameni.

Pe câmpul imens se amenajează  locul de unde românii prezenți la  petrecere vor lua mâncarea și băut
Pe câmpul imens se amenajează locul de unde românii prezenți la petrecere vor lua mâncarea și băut
image

Aici sunt cazaţi deja, de mai multe zile, mirii şi vor dormi VIP-urile invitate. Practic, George Simion şi aleasa lui vor face toată ziua naveta între cele trei locaţii. ”Peste tot se va mânca la fel, meniu cât mai simplu, tradiţional româneşte, cu mâncare de la prieteni să fie cât mai ieftin”, ne-a spus George Simion.

Când povesteşte despre meniu, Simion se înflăcărează: „Prietenii mei de la Frăţia ceaunelor vin cu un tuci de 2 tone în care se va găti mâncare vânătorească, mistreţ şi cerb. În plus vor fi berbecuţi din Jina, Polovragi şi Vaideeni făcuţi după reţete din fiecare zonă”, spune gurmand Simion, în timp ce examinează pregătirile.

Cabana de lux  unde sunt  cazați mirii
Cabana de lux unde sunt cazați mirii

Şi programul artistic va fi la înălţime. Va începe la ora 14.00, iar printre alţii vor cânta Theo Rose, Sofia Vicoveanca, Surorile Osoianu, Sava Negrean Brudaşcu, trupa Pheonix, Adrian Naidin şi Maria Gheorghiu. Ca la un veritabil bâlci, vor fi atracţii pentru toate vârstele: 

Reporterul Click!  a aflat totul chiar  de la George Simion
Reporterul Click! a aflat totul chiar de la George Simion

- Plimbări cu balonul cu aer cald. Invitaţii pot face plimbări contracost cu un balon andocat în vecinătatea scenei principale. 

- 14 corturi cu tematică folclorică, amenajate de meseriaşi din mai multe zone ale ţării. Acestea sunt vizibile în mai multe locaţii din vecinătatea câmpului.

- Demonstraţii de echitaţie şi plimbări cu calul (pentru copii). Locaţia este manejul de pe terasele pensiunii de pe deal.

- Teatru de păpuşi pentru copii. Scena este amenajată în imediata vecinătate a terenului unde se desfăşoară petrecerea.

Acesta e marele ceaun de  2 tone în care se va prepara  mâncarea vânătorească
Acesta e marele ceaun de 2 tone în care se va prepara mâncarea vânătorească

«Să îi dea Dumnezeu sănătate şi fericire»

image

Peste drum de primărie, la birtul sătesc, subiectul principal este aşa cum era de aşteptat nunta preşedintelui AUR. Ion, Matei, Nicolae şi Liviu se feresc de soarele pătimaş la una mică, să prindă curaj să o ia spre casă. Unii au brăţară, alţii nu. De aia, Nicolae este foc şi pară că nu are.”Vreau brăţară. Mie nu mi-a dat. De unde se iau? Ei au şi eu nu!”, zice şucărit, omul arătând cu degetul în cruciş spre personaje nenumite de la masa vecină.

Localnicii de abia  așteaptă petrecerea  şi cei care nu au prins  brățări sunt supărați
Localnicii de abia așteaptă petrecerea şi cei care nu au prins brățări sunt supărați

„După cum spuneam, eu mă duc că am ce trebuie. O să fie mai mare dragul să vezi atâţia români în straie populare şi o să fie tot felul de cântări, din alea de te unge pe suflet”, povesteşte Ion.

„Să îi dea Dumnezeu sănătate şi fericire lu domnu Simion şi domnişoarei că fac nuntă de poveste la noi, ceva ce nu a mai fost. Eu sunt mândru şi o să mă duc negreşit”, se bagă în vorbă Matei.

„Nu am costum popular, dar mă duc în cămaşă albă. Eu dacă mă simt bine o să îi şi dau ceva, acolo, ştiu eu ce. O treanţă de la bătrâni că ştiu că îi place”, face linişte de la masa vecină Liviu. Lăsăm dezbaterea nelămurită şi plecăm să vedem pregătirile. 

Statuia din centrul localităţii este o măciucă de luptă

Primarul Mugur  Mărcoianu oficiază  azi, la ora 16.00,  cununia civilă
Primarul Mugur Mărcoianu oficiază azi, la ora 16.00, cununia civilă

În faţa primăriei din Măciuca, situată chiar în zona în care se va desfăşura nunta lui Simion, tronează statuia care i-a adus renumele şi pe seama căreia mulţi se amuză, unii se miră, toţi se opresc să se uite. Oficial este o măciucă de luptă, dar aduce mai degrabă a falus. A ajuns kilometrul 0 al localităţii, punctul oficial de întâlnire şi marchează de voie, de nevoie, centrul comunei.

Controversatul  monument din  centrul comunei
Controversatul monument din centrul comunei

”Este o operă controversată, nu place la toată lumea, dar ceea ce rămâne este că a ajuns simbolul nostru şi este opera unuia dintre cei mai mari sculptori români în viaţă, Viorel Enache. Artistul trăieşte la Paris şi împreună cu doi fii ai localităţi organizează anual aici o tabără de sculptură. Am aici şi macheta ca să vedeţi mai clar monumentul”, ne spune în exclusivitate edilul Mugur Mărcoianu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net