Legenda necunoscută de lume a trenului care șerpuiește printre colinele Transilvaniei. Linia ferată are mai mult de 100 de ani. Video
Puțini sunt cei care știu că, printre dealurile line ale Transilvaniei, a existat odinioară una dintre cele mai întinse rețele de cale ferată îngustă din regiune.
Trenul care străbătea aceste locuri are o poveste impresionantă, strâns legată de dezvoltarea economică a zonei și de marile schimbări istorice ale secolului XX.
Este vorba despre linia ferată îngustă Târgu Mureș – Lechința, un traseu de aproximativ 96 de kilometri, care a fost construit la începutul secolului trecut și care a devenit, timp de decenii, o arteră importantă pentru transportul oamenilor și al mărfurilor din Câmpia Transilvaniei, potrivit site-ului mocanitatransilvaniei.ro.
Cum a apărut linia ferată
La începutul secolului XX, Transilvania se afla sub administrație austro-ungară. În acea perioadă, rețeaua principală de căi ferate era deja bine dezvoltată, conectând orașele mari ale regiunii.
Următorul pas firesc era extinderea infrastructurii către zonele rurale și văile laterale, aflate de-o parte și de alta a liniilor principale.
În bazinul Mureșului exista un interes economic major pentru transportul unor resurse importante, precum sarea extrasă din zăcămintele de la Praid și lemnul provenit din pădurile Văii Nirajului.
Aceste bogății naturale reprezentau o sursă importantă de venit pentru regiune și necesitau rute eficiente de transport către piețele mari ale vremii.
De asemenea, Câmpia Bandului, Miheșului și Tecii era cunoscută pentru producția de cereale și pentru creșterea animalelor. Transportul acestor produse agricole era esențial pentru comerțul din Transilvania, dar și pentru exportul către centre economice importante din Imperiul Austro-Ungar.
Aceste produse erau căutate nu doar în Transilvania, ci și în marile centre ale Imperiului, precum Budapesta și Viena.
Pentru valorificarea acestor bogății a fost înființată la Budapesta Societatea Căilor Ferate de Interes Local Mureș-Turda, susținută de capital privat. Planul era ambițios: o rețea de aproximativ 200 de kilometri de cale ferată îngustă, cu ecartament de 760 mm.
Lucrări începute înainte de Primul Război Mondial
În anul 1912, autoritățile au aprobat construcția liniilor, iar lucrările au început în luna august a aceluiași an. Totuși, proiectul a avansat greu din cauza lipsei de materiale – șine, elemente de cale – dar și a lipsei forței de muncă, deoarece Europa se pregătea deja de război.
Problemele au continuat în 1913, când inundații devastatoare au distrus o parte din lucrările deja realizate, fiind necesară modificarea planurilor inițiale.
În ciuda dificultăților, construcția a mers mai departe. Primele probe tehnice de circulație au avut loc la 15 ianuarie 1915, când trenurile au parcurs liniile dintre Târgu Mureș – Praid, Târgu Mureș – Iuda și Band – Miheșu de Câmpie, în prezența unei comisii a Ministerului Comunicațiilor de la Budapesta.
Rezultatele au fost satisfăcătoare, iar la 31 ianuarie 1915 liniile au fost deschise oficial circulației.
În primul an de funcționare circula câte o pereche de trenuri mixte zilnic pe fiecare secție. Aceste trenuri transportau atât pasageri, cât și marfă.
În perioada 1915–1919, însă, transporturile au avut în mare parte un caracter militar. Trenurile transportau trupe, provizii și animale necesare armatei austro-ungare implicate în Primul Război Mondial.
După încheierea războiului și Unirea Transilvaniei cu România, în 1919, liniile înguste au rămas în proprietatea societății feroviare, dar au intrat în exploatarea CFR.
O cale ferată între două state
Istoria liniei a fost influențată puternic și de evenimentele politice. După Dictatul de la Viena din 1940, rețeaua feroviară a fost împărțită între două state.
Tronsonul Band – Miheșu de Câmpie a rămas în România, în timp ce restul liniilor au intrat în administrația Ungariei. În acea perioadă a fost construit rapid și un nou tronson de aproximativ 19 kilometri între Iuda și Lechința, pentru a conecta rețeaua de Budapesta.
Astfel s-a format cea mai lungă cale ferată îngustă din Transilvania, cu aproape 200 km de linie pentru transport de persoane și marfă, la care se adăugau încă aproximativ 100 km de linii forestiere conectate prin gările Sovata și Câmpul Cetății.
În 1942, atât statul român, cât și cel ungar au cumpărat acțiunile companiei, iar societatea feroviară a fost desființată. Porțiunea din Ungaria a fost preluată de MÁV, iar cea din România de CFR.
Finalul celui de-al Doilea Război Mondial a adus distrugeri majore. În septembrie 1944, trupele germane aflate în retragere au aruncat în aer poduri, viaducte, locomotive și vagoane care nu fuseseră evacuate. Chiar și trecerile la nivel cu calea ferată au fost minate.
Din toamna aceluiași an a început un amplu proces de refacere și modernizare a infrastructurii, a materialului rulant și a instalațiilor de siguranță.
Linia a continuat să funcționeze zeci de ani, transportând mai ales sfeclă de zahăr, lemn și fructe, produse specifice zonei agricole.
Calea ferată pornea din Târgu Mureș, situat la aproximativ 306 metri altitudine. De aici, linia traversa râul Mureș și pătrundea în Câmpia Transilvaniei.
De la Band, traseul urca treptat spre nord-vest pe valea Comlodului, până la stația Ocnița, punctul cel mai înalt al liniei, aflat la aproape 500 de metri altitudine.
De acolo, trenul cobora printre livezi și vii, până la stația terminus Lechința, oferind călătorilor un peisaj spectaculos al colinelor transilvănene.
Inițial, linia era construită cu șine tip 15,8 Dusseldorf, care permiteau o viteză maximă de 25 km/h și o sarcină de 6 tone pe osie. În anii 1966–1969, infrastructura a fost modernizată cu șine mai rezistente, iar în 1991 unele porțiuni au fost înlocuite cu șină tip 40.
Sfârșitul unei epoci
După mai bine de opt decenii de funcționare, circulația trenurilor a fost oprită la 1 aprilie 1997, din motive de rentabilitate, linia fiind trecută în conservare.
În 2011, o parte din traseu a fost demontată de o firmă privată, între Târgu Mureș și Râciu și între Teaca și Lechința.
Astăzi, din vechea cale ferată a rămas doar o porțiune de aproximativ 35 de kilometri între Râciu și Teaca, o relicvă a unei rețele care odinioară străbătea colinele Transilvaniei și lega comunități întregi.
