Locul din România care are peste 10 milioane de ani. Este una dintre cele mai frumoase destinații turistice

Ultima actualizare:

Locul din România care are peste 10 milioane de ani. Este una dintre cele mai frumoase destinații din țara noastră. Peştera Meziadului este situată în județul Bihor, pe Valea Meziadului, în regiunea sud estică a Munților Pădurea Craiului și zona de vest a Munților Apuseni. Având o lungime totală de 4.750 de metri, ea a fost considerată vreme de câteva decenii, cea mai lungă peșteră din România.

Peștera Meziad Foto: Facebook
Peștera Meziad Foto: Facebook

Acest loc din România are peste 10 milioane de ani

Dimensiunile impresionante ale portalului de acces în peșteră (16 metri înălţime şi 10 metri lăţime), precum şi ale interiorului, diversitatea formațiunilor de peșteră alături de coloniile mari de lilieci captează atenţia vizitatorilor pe toată durata vizitării peşterii.  În apropierea podului natural subteran, tavanul peșterii se află la 35 de metri înălțime.

Acest loc este, cu siguranță, una din vechile atracții turistice din România. Acum mai bine de o sută de ani, când a fost cercetată de Czaran Gyula, supranumit părintele turismului bihorean, peștera devenea un loc căutat de ”lumea bună” a orașelor din vestul Transilvaniei. Aici aveau loc adevărate expediții, care porneau de la Stâna de Vale și se întindeau adeseori pe mai multe zile și nopți. În sălile mari ale peșterii obișnuiau să fie organizate baluri și petreceri de anul nou.

Peştera Meziadului, statut de rezervație naturală 

Peştera Meziadului are statutul de rezervaţie naturală, datorită bogăţiei şi diversităţii formațiunilor de peșteră, precum şi prezenţei unei bogate faune cavernicole (una dintre cele mai mari colonii de lilieci din România). Pe lângă depozitul de oase ce au aparţinut ursului de peşteră, descoperite în Sala Oaselor, în Peştera Meziadului au fost identificate şi urme ale existenţei omului preistoric. Cea mai cunoscută dintre ele este reprezentată de craniul unui tânăr care se presupune că a fost sacrificat în cadrul unei ceremonii rituale.

Peștera este atracția principală aflată pe traseul de cicloturism T2, „O vizită la peștera Meziadului”. De asemenea, de la peșteră pornesc trei importante trasee de drumeție: Meziad – Stâna de Vale marcat cu triunghi albastru; Meziad – Motel Baraj Leșu, marcat cu triunghi albastru și Meziad – Motel Baraj Leșu, marcat cu triunghi roșu.

Cum s-a format peștera 

Peștera a avut o evoluţie îndelungată în timp şi ea a luat naştere prin captarea în subteran a două pâraie, în timpuri geologice diferite, a căror scurgere subterană a creat cele două nivele de carstificare. Pe parcursul evoluţiei sale peştera a fost colmatată cu aluviunile aduse de cele două cursuri subterane de mai multe ori, fapt demonstrat de prezenţa unor depozite groase de nisipuri şi pietriş, care, în unele locuri au umplut galeriile mai puţin înalte ajungând până la tavan.

La Peştera Meziad se poate ajunge pe DN 76 Oradea – Deva, din centrul oraşului Beiuş. De aici se urmează indicatoarele rutiere spre localitatea Roşia, iar din satul Remetea drumul continuă pe bifurcaţia spre dreapta, spre satul Meziad (6 km).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net