Locul din România unde sate întregi au fost scufundate de Ceaușescu. Ce a construit

România are unele dintre cele mai mari proiecte din lume. Inginerii români excelează în domeniile hidroenergetic, rutier și arhitectural. „Casa Poporului”, de exemplu, este a doua cea mai mare clădire din lume, iar „Transfăgărășanul” este considerat unul dintre cele mai frumoase drumuri. Însă, unele proiecte au povești pe cât de fascinante, pe atât de triste. Este cazul satelor întregi care au fost scufundate de Nicolae Ceaușescu.

Locul din România unde sate întregi au fost scufundate de Ceaușescu / foto: arhiva Click!
Locul din România unde sate întregi au fost scufundate de Ceaușescu / foto: arhiva Click!

Istoria barajului Vidraru, unul dintre obiectivele strategice ale sistemului energetic al României, s-a desfășurat pe parcursul a cinci ani și jumătate, prin eforturi materiale și umane inimaginabile. În statisticile oficiale ale epocii de aur nu au fost înregistrate victime omenești, însă două persoane au fost ucise ulterior în urma avarieidin 1974.

Mai mult, sub milioanele de metri cubi de apă ai lacului Vidraru, care, în 1965, scufundau o întreagă enclavă a comunei argeşene Arefu, stă povestea fascinantă a unei comunităţi cât se poate de reale, care duduia cândva de viaţă.

 Construirea barajului Vidraru a dus la inundarea unor sate întregi

Cu mult înainte de a se gândi şi de a porni construcţia hidrocentralei şi a lacului Vidraru, exista, în amonte de ceea ce reprezintă astăzi barajul, o zonă neîmpădurită, cu ocoale, cabane forestiere şi turistice şi câteva locuinţe ale celor care desfăşurau acele activităţi, precum şi câteva construcţii mai impunătoare ale unor familii înstărite – precum fosta vilă a Brătienilor (deja o ruină la momentul umplerii lacului), situată pe undeva prin dreptul actualei Cabane Cumpăna. Pe lângă aceste construcţii, mai toate din lemn, au început să funcţioneze şi câteva chioşcuri comerciale, care s-au înmulţit ulterior, când s-a dat startul lucrărilor la baraj, după  constituirea şantierelor, odată cu instalarea coloniilor  muncitoreşti care au lucrat la Tunelul pentru captarea în Lacul Vidraru a Topologului şi la galeria de la Valea cu Peşti.

În acea zonă a comunei Arefu se dezvoltase un fel de enclavă – pentru că e impropriu spus sat – pe teritoriul căreia găseai, laolaltă cu localnicii care îşi încropiseră mici gospodării, şi oameni care se ocupau de exploatări forestiere sau turism, comercianţi, crescători de animale, muncitori de pe şantierele acumulării Vidraru”, povestea Gheorghe Buzoiu, fost viceprimar al comunei Arefu între 2012 şi 2014, care, pe vremea când era flăcău, colinda fosta aşezare pitorească de sub apele Vidrarului, relatează historia.ro.

Barajul Vidraru, dat în folosinţă în anul 1966, este cel mai mare baraj în arc din România, iar la data inaugurării sale se clasa, cu cei peste 166 de metri înălţime, între primele cinci baraje în arc din Europa, ocupând locul 9 pe plan mondial. În zona Râului Argeș erau sate pitorești, terenuri agricole fertile și păduri dense. Construirea barajului Vidraru în anii ’60 a dus la inundarea unor sate întregi și a terenurilor, iar comunități au fost strămutate, peisajul natural original fiind modificat drastic.

În 1965, după finalizarea barajului Vidraru, a urmat umplerea cu apă a acumulării, un proces despre care puţini ştiu că a durat aproape un an.

Înainte de a se trece la umplerea lacului, s-a procedat la demontarea acelor construcţii care puteau fi salvate. Inclusiv calea ferată care ajungea până la Cumpăna a fost desfăcută bucată cu bucată. Unele construcţii au fost chiar relocate, iar de la altele s-au recuperat doar materialele. S-a umplut apoi cu apă toată valea aceea, după care s-a aşternut o linişte adâncă“, a mai spus fostul viceprimar Gheorghe Buzoiu.

Dispariția unei comunități

Inundarea lacului a însemnat dispariția definitivă a așezării Cumpăna. Locuitorii au fost nu doar evacuați, ci și despăgubiți, potrivit martorilor vremii, însă legendele locale vorbesc despre cei care au murit sub apă, împreună cu tot ceea ce a scufundat Vidraru, despre suflete care încă își caută liniștea și despre cruci de cimitir sinistre care apar ocazional.

Când a început umplerea acumulării, populaţia a fost, evident, evacuată, iar toţi cei care au avut construcţii acolo – un SAM, cum erau numite magazinele pentru pădurari şi ciobani, o căşerie (nr. locul unde se producea caşul), o stână, o căsuţă de lemn – au fost despăgubiţi. De altfel, la umplerea lacului, tot ceea ce se afla acolo a fost tratat cu seriozitate maximă. Spre exemplu, absolut toate latrinele ţărăneşti din zona care avea să fie inundată controlat au fost temeinic dezinfectate, pentru a se evita infestarea apei lacului”, explică Valeriu Eugen Pop.

Astfel, în 1965, a dispărut o comunitate care inițial fusese timidă, dar care se dezvoltase deosebit de mult în cei cinci ani și jumătate care au marcat istoria structurii impresionantului edificiu de la Vidraru.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
regina letizia a spaniei foto annie leibovitz jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mască de față  foto   Shutterstock jpg
NUPO   regim de slabire (2) jpg
image png
ceai oolongjpg jpg
Steag Romania FOTO Shutterstock jpg
fumat marijuana joint canabis shutterstock jpeg
fumat pixabay jpg
dieta, creier, longevitate jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net