Mirosuri neplăcute în casă? Iată care pot fi sursele!

Ultima actualizare:

Când intri într-o casă, prima dată sesizezi mirosul. Acesta poate fi proaspăt, de curat, sau dimpotrivă, poate fi închis, neplăcut. În sezonul rece, când ferestrele sunt ţinute mai mult închise şi aerisim doar o dată sau de două ori pe zi, riscul ca mirosurile neplăcute să predomine e mare. Pentru a le elimina, trebuie să mergi la sursa lor.

Ştii senzaţia pe care o ai atunci când deschizi uşa unei camere de hotel şi inspiri aroma de lemn şi de săpun? Ai vrea ca şi în locuinţa ta să miroasă la fel? Soluţia nu constă în folosirea de odorizante, nici în a sta permanent cu ferestrele deschise. Trebuie în primul rând să elimini sursa mirosurilor neplăcute. Verifică-le pe rând şi curăţă-le!

Coşul cu rufe murdare din baie

Hainele care trebuie spălate nu e bine să le ţii în mediul cald şi umed din baie. Se vor umezi, printre ele se vor dezvolta bacterii şi vor deveni o sursă de mirosuri neplăcute. Pune-le la spălat cât mai repede!

Aparatele de uz casnic care intră constant în contact cu apa pot găzdui bacterii urât mirositoare

Ne referim aici la maşina de spălat rufe sau vase (inclusiv sertarul pentru detergent), dar şi la cuptorul cu microunde sau la frigider. Dacă observi că au prins mucegai, curăţă-le cu un amestec de bicarbonat de sodiu şi oţet.

Scurgerea chiuvetei din bucătărie

Dacă o bucăţică de coajă de cartofi a scăpat pe scurgerea de la chiuvetă şi a putrezit pe coloană, mirosul pe care îl poate răspândi e extrem de neplăcut. Acele ţevi trebuie curăţate, din când în când. Pentru aceasta, se pun pe scurgere 200 g de sodă caustică, peste care se toarnă apă fierbinte. Se lasă să acţioneze 60 de secunde, după care se deschide apa rece, cu jet puternic. Soda caustică arde foarte bine grăsimile şi mâzga depuse, însă dacă o laşi prea mult pe coloană, riscă să lichefieze plasticul. Acţiunea are mai mult efect dacă 5-6 familii care au apartamentele unul sub altul acţionează în acelaşi timp.

Conductele de aerisire din baie şi din bucătărie

Teoretic, acestea funcţionează ca un horn care trage aerul afară. Practic puterea lor nu este suficient de mare, astfel încât mirosul de ceapă prăjită dintr-un apartament ”răsuflă” în locuinţele vecine. Praful adunat în timp, la un loc cu aburul, generează acolo un mediu propice pentru dezvoltarea mucegaiului, iar aerul pe care curenţii ni-l aduc în casă este foarte toxic. Aceste hornuri ar trebui aerisite, curăţate periodic de către administraţie, numai că, din păcate, nu prea se întâmplă. Soluţia este închiderea acestor guri de aerisire, nu înainte de a curăţa şi dezinfecta locul, deoarece mucegaiul rămas poate pătrunde prin pereţi. 

Gunoiul

Evident, miroase urât. Trebuie aruncat o dată pe zi, dar nu e suficient. O dată la câteva zile trebuie spălat şi coşul de gunoi cu un degresant sub formă de spray sau cremă, din rândul produselor tale de curăţenie. Clăteşte cu apă şi lasă-l câteva ore să se usuce şi să se aerisească. Altfel, coşul rămâne cu miros neplăcut chiar şi după ce eliberezi gunoiul.

Animalele de companie

Fac parte din familie şi le iubim, dar, exact ca noi, oamenii, şi ele mai miros urât. Trebuie îngrijite, spălate, pieptănate, iar locurile în care mănâncă, dorm şi îşi fac nevoile trebuie curăţate des.

Patul

Se spune că nu conştientizăm mirosul casei noastre pentru că miroase exact ca noi. Iar patul este reprezentativ, spun specialiştii citaţi de health.com. Mai exact - salteaua şi lenjeria, dacă nu sunt curăţate regulat. Salteaua trebuie aspirată atunci când faceţi curăţenie generală, iar lenjeria de pat trebuie spălată o dată la 1-2 săptămâni, în funcţie de cât transpiraţi în timpul nopţii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net