Misterul unui castel vechi de sute de ani din România. De ce se spune că ar fi bântuit de fantome

Un castel din România, care dăinuie de peste șase secole, este un monument istoric abandonat, ajuns o ruină. Ridicat în secolul al XIII-lea și cu o arhitectură impresionantă, se spune că ar fi bântuit de fantome. Este vorba despre castelul Teleki, din Ocna Mureș.

Castelul Teleki, din Ocna Mureş, lăsat în paragină, care ar fi bântuit / foto: Adevărul.ro
Castelul Teleki, din Ocna Mureş, lăsat în paragină, care ar fi bântuit / foto: Adevărul.ro

În satul Uioara de Sus, oraşul Ocna Mureş, străjuieşte de sute de ani un castel celebru în zonă. Castelul Teleki a fost menționat pentru prima dată într-un document din 1290, care susținea existența unei fortărețe construite între secolele al X-lea și al XI-lea și numită „Novum Castrum” („Castelul Nou”).

Acest „Castel Nou” a fost construit la sfârşitul secolului XIII, din ordinul regalităţii maghiare, pentru protecţia salinei învecinate, fiind apoi amintit în documentele anilor 1336 şi 1382. Castelul a fost donat de Mihai Viteazul sfetnicului său, banul Mihalcea. Din acest edificiu se mai pot vedea azi ruinele unui turn pentagonal, reprezentând vechiul donjon. În octombrie 1848, în timpul Revoluției, reședința a fost distrusă de trupele lui Simion Prodan.

Castelul medieval a fost dărâmat parţial, în locul său ridicându-se între anii 1850-1860 un impunător castel neogotic pentru familia nobiliară Banffy, edificiu care a intrat ulterior în proprietatea conţilor Teleky.

Legenda fantomei din castelul Teleki

Și ca orice monument vechi de sute de ani, şi castelul Teleki de la Uioara de Sus are propria legendă. Bătrânii din zonă spun că este bântuit de o fantomă, iar poveștile care înconjoară această legendă s-ar fi petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Povestea se concentrează pe o fantomă care a trăit în beciul clădirii, folosit în trecut pentru a păstra butoaiele în care se ţinea vinul.

Câțiva ruși ar fi intrat aici și s-au îmbătat. Aceștia ar fi început să tragă cu armele în butoaiele mari, iar mii de litri s-au vărsat acolo. Astfel, rușii s-au înecat. Oamenii din sat au pus moartea ruşilor pe seama fantomei din beciul castelului. Pe vremea când încă era locuit castelul adăpostea un număr impresionant de butoaie în care se putea intra în picioare de către un om. În beci se intra cu carul cu boi, pentru a transporta proviziile şi butoaiele cu vin, potrivit Adevărul.ro.

Mulți oameni se tem să viziteze această parte a castelului, deoarece se spune că este bântuită. În urmă cu câțiva ani, au fost făcute mai multe fotografii. O ceață albă cu chipul unui om poate fi văzută în una dintre imagini.

Cu toate acestea, alți localnici spun că nu există fantome. Dimpotrivă, mulți au părăsit satul, iar singurii oameni care au rămas sunt pensionarii. Castelul Teleki se află pe lista monumentelor istorice, însă a fost distrus și lăsat în paragină.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net