Moară de vânt, transformată în hotel! Cât costă o cameră

S-au făcut hoteluri și case în cele mai ciudate locuri, așa că nu e de mirare că se poate locui chiar și într-o moară de vânt. Situată în satul agricol Holmeswood, din Lancashire, Marea Britanie, aceasta poate fi închiriată pentru o perioadă mai lungă de timp sau doar pentru o ședere de o zi. Are peste 200 de ani vechime, dar se ține bine!

Moara de vânt de la fermă din Holmeswood, Marea Britanie
„Moara de vânt de la fermă” este situată în satul Holmeswood (Foto: windmillonthefarm.co.uk)

Moara de vânt a fost construită în secolul al XVIII-lea

Denumită simplu și direct „Moara de vânt de la fermă”, aceasta are șase etaje și este amplasată într-un peisaj rural unic. A fost construită din cărămidă, iar acoperișul a fost făcut din lemn. Construcția datează din secolul al XVIII-lea și a fost transformată în locuință rezidențială la sfârșitul anilor '80.

Unul dintre dormitoare (Foto: windmillonthefarm.co.uk)
Unul dintre dormitoare (Foto: windmillonthefarm.co.uk)

Atunci când pășesc în ea, oaspeții sunt întâmpinați de o podea tradițională de piatră și de un aer rustic, care parcă îi întoarce în timp.  Această moară de vânt transformată uimitoare se bucură de un cadru rural în satul Holmeswood, lângă Burscough, oferind o bază unică pentru familii și prieteni dornici să descopere această parte a Lancashire. O noapte în „Moara de vânt de la fermă” costă 485 de dolari.

O scară în spirală străbate toate cele șase etaje ale clădirii. La primul etaj se află zona de living și un mic balcon. La etajul al doilea, există o zonă de relaxare cu un televizor uriaș unde clienții se pot uita la filme și seriale. Moara de vânt are patru dormitoare spațioase, situate pe celelalte etaje. Toate au băi personale complet echipate. În jurul proprietății, există o zonă mare cu gazon, unde oaspeții se pot relaxa și plimba în voie. Este interzis fumatul în interior, iar oaspeții nu au voie să vină cu animalele de companie.

Din cauza scărilor multe și înguste, proprietatea nu este potrivită pentru copiii mici sau pentru persoanele cu probleme de mobilitate, se arată pe site-ul oficial al hotelului. Pe teren există și o fermă unde oaspeții pot vizita și hrăni animalele, printre care porci, cai, vaci, lame, măgari, iepuri, oi și capre. La doar 20 de minute de mers cu mașina, se află orașul Southport, găzduind o gamă largă de atracții, printre care palpitantul Southport Pleasureland.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
muncitori foto pixabay
masa craciun shutter jpg
amfora pixabay png
ten frumos jpg
turist grec jpg
scrisoare istock jpg
test rutier (2) jpg
plante jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net