N-a zburat niciodată, dar și-a construit propriul „avion privat”. Suma incredibilă pe care a cheltuit-o

Chrach Peou (43 de ani), un muncitor în construcții din Cambodgia, este un fanatic al avioanelor. El și-a proiectat casa în forma unei aeronave private și îi lasă pe curioși să o viziteze, în schimbul unei sume modice.

Chrach Peou și-a proiectat și construit singur casa (Foto: AFP)
Chrach Peou și-a proiectat și construit singur casa (Foto: AFP)

Chrach Peou este văduv și are trei copii

Chrach Peou locuiește aici cu cei trei copii ai săi (Foto: AFP)
Chrach Peou locuiește aici cu cei trei copii ai săi (Foto: AFP)

Chrach Peou are o poveste emoționantă de viață! El e un tată văduv, care locuiește cu cei trei copii ai săi în apropiere de orașul Siem Reap. Bărbatul și-a cheltuit toate economiile, strânse în aproximativ 30 de ani, pentru a-și construi „avionul” din beton.

Cheltuielile pentru casa de vis a cambodgianului au ajuns la 20.000 de dolari, dar el spune că a meritat fiecare bănuț. Vila arată într-adevăr ca un avion adevărat -- are aripi, tren de aterizare, chiar și motoare. Chrach Peou a mărturisit că i-a luat aproape un an să construiască „aeronava” în care se poate locui, folosind banii pe care i-a economisit în trei decenii de muncă asiduă.

Acesta a fost visul meu cel mai mare, de când eram foarte tânăr, așa că sunt fericit că mi-am putut atinge țelul”, a spus Peou, pentru agenția de știri Agence France-Presse (AFP). Casa, care are două dormitoare și două băi, este ridicată pe patru stâlpi, la o înălțime de șase metri, și este construită pe un câmp de orez. În apropiere sunt palmieri, iar Chrach are și o mică grădină pe care o îngrijește singur.

Ce taxă cere pentru vizitatorii care îi trec pragul

Putem să locuim, să dormim, să folosim băile și să luăm masa aici și ne simțim ca într-o aeronavă adevărată. Este propriul meu avion privat, sunt extrem de fericit”, a mai spus Peou. El a explicat că a proiectat casa după ce a vizionat o mulțime de videoclipuri cu avioane private pe Internet. Cei care vor să îi viziteze „aeronava” o pot face. Taxa percepută de bărbat pentru vizitarea casei sale este de doar 1 dolar. Vizitatorii au, de asemenea, voie să își facă poze lângă casa lui Charch Peou. Acum, cambodgianul vrea să își îndeplinească un alt vis: să zboare cu adevărat!

Când voi avea bani și mă voi hotărî unde vreau să merg, voi lua un avion pentru a ajunge acolo”, a mai spus el.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Birocratia ii nemultumeste pe imigranti  Foto Freepik com jpg
hans wood ant queens 3254 1280 jpg
image png
Factura curent energie electrica FOTO Shutterstock jpg
raceala jpg
inflatie in crestere foto shutterstock
image png
image png
image
image