„Nu vă supărați”. Cum a apărut formula de politețe umilă și pesimistă pe care o au doar românii
Lingvistul Dan Alexe face o analiză asupra unei expresii des întâlnită la români. „Nu vă supărați”, o formulă de politețe la care românii apelează atunci când abordează un necunoscut. Renumitul lingvist, scriitor și jurnalist spune că expresia trădează neîncrederea în celălalt, dar și în sine, iar ceva asemănător nu se regăsește în nicio altă limbă sau cultură.
Neîncrederea în semeni, „principala regulă de funcționare a societații românești”
Vorbitorul de română de azi nu mai simte cât de stranie e formula de politețe prin care se abordează necunoscuții: „Nu vă supărați.”
Nu se mai întâlnește nicăieri, prin alte limbi și culturi, o asemenea expresie umilă de anticipare a eșecului comunicațional. La urma urmei, de ce, Dumnezeule, să se supere pentru că îl/o intrebi unde e piața Unirii?, scrie Dan Alexe pe blogul Cabal in Kabul.
„Nu vă supărați” trebuie să aibă o explicație culturală, nu lingvistică, întrucât celelalte limbi neo-latine nu cunosc ceva asemănător.
Tot așa, formula nu se regăsește în literatura veche sau în dialogurile redate de cronicari.
Ea e de factură recentă și trebuie să fi apărut odată cu dislocarea vechilor structuri sociale și cu erodarea țesutului comunicațional tradițional. Odată cu instaurarea neîncrederii în semeni, care e principala regulă de funcționare a societații românești.
Există și alte societăți bazate pe pesimism și pe iminența dezastrului, însă acela e împărtășit de locuitori. Așa sînt formulele de politețe din culturile bantu; de pildă în swahili, principala limbă de comunicare în Africa centrală și de est, salutul de bună ziua cel mai frecvent este interogarea negativă:
— Hu-jambo? — Si-jambo… Literalmente: –„N-ai necazuri?“ Răspuns: — „N-am necazuri.“
Tot așa, în rusă contactele sociale încep deseori prin anticiparea refuzului :
— А вы не скажeте, который час… ?
(– Nu vreți să-mi spuneți cât e ora…?)
La fel e și în română; noi însă nu am avut de-a face cu rușii până in vremurile moderne, ci cu slavii din Balcani, unde această turnură nu există sau e atenuată. La fel, formula umilă nu are nimic de-a face cu cea de rugăminte formală din prego, bitte, please sau s’il vous plaît.
Cum a apărut „Nu vă supărați”
„Nu vă supărați”!… In realitate e vorba de un rest al prudenței formale otomane. E o politețe orientală, rămasă din contactul prelungit cu agareenii. „Iertați-mă“ se mai spune și azi sporadic în turcă: „kusura bakma“ = „nu vă uitați la cusurul meu“, iertați-mă dacă vă dau supărare cu țărăniile mele.
„Kusur” = greșeală sau defect personal. O simplă prudență orientală de fațadă. La urma urmei, peste cusururi se poate trece cu indulgență. Româna a mers însă mult mai departe, pînă la capătul anticiparii procesului agonistic, sărind etapele intermediare. In română nu mai e: „iertați-mi cusururile, aparența șleampătă și gâfâiala usturoiată și spuneți-mi vă rog unde e piața Unirii”, ci direct: „Nu vă supărați.”
Nu ne mai încurcăm în detalii, pentru ca e previzibil că persoana ar putea să se supere. Si rezultatul e că mulți chiar se supără: „Nu vă supărați, unde e Piața Unirii?”… Si cu o figură indignată omul/femeia va ridica mut din umeri că nu știe și-ți va întoarce spatele, lăsându-te frustrat cu cusururile tale.
