Povestea olandezului care s-a îndrăgostit de România și s-a mutat într-un sat de munte. El nu mai vrea să plece aici: „Românii nu știu ce bogăție e în țara asta”
În timp ce mulți români se gândesc să plece de pe meleagurile țării, un antreprenor olandez și-a găsit în România nu doar jumătatea, ci și liniștea pe care o căuta. Are doar cuvinte de laudă la adresa țării noastre, pe care dorește să o promoveze în toată lumea: „De ce aș renunța?”, a spus el.

Vloggerii de la „HaiHui în doi”, Andreea și Ion, au prezentat în prima ediție a seriei „Străini în România” povestea lui Daniel van Soest, un olandez care s-a mutat în România inițial pentru a gestiona afacerea de familie, iar acum administrează o pensiune în comuna Cârlibaba, din județul Suceva.
„În Olanda nimeni nu era interesat de România”
Daniel a venit pentru prima dată în România în 2003, iar ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost liniștea din această țară. El povestește că în anii '90, când locuia în Olanda, știa foarte puține lucruri despre România, majoritatea fiind negative, mai ales legate de Revoluție:
„În anii '90 știam doar de Revoluție, bineînțeles. Știam doar lucruri negative… Nu știu dacă îl știam pe Hagi sau pe Nadia Comăneci, de care orice străin știe, dar în Olanda nu era niciun fel de interes pentru România. Era în spatele Cortinei de Fier, și cu asta basta. Nu era nimeni intersat de România”, a povestit el.
Daniel a urmat școala și facultatea în Olanda, iar timp de 10 ani a avut afaceri cu antichități, importând obiecte din Indonezia. După ce părinții săi au început să construiască o benzinărie în Cârlibaba în 1999, el a venit în România pentru a ajuta la managementul afacerii.
„România este în top 5 pentru mine”
Atras de liniștea rurală și de viața simplă, bărbatul a decis să rămână în țara noastră după ce și-a cunoscut soția în Cârlibaba. De atunci, Daniel se consideră un adevărat ambasador al țării noastre și promovează frumusețile locale pe orice canal de comunicare, inclusiv pe TikTok, unde are mii de urmăritori:
„Eu am spus că nu mai plec de aici și poate mă întrebi de ce? Dar eu am găsit aici și liniște și creativitate. Aici fac ce vreau, scriu, primesc turiști, mai fac mâncare. Sunt numai lucruri care îmi plac. De ce aș renunța la asta?”, a povestit el.
„România este o țară liberă, asta îmi place foarte mult. Sunt și români care nu știu ce avem în țara asta, ce bogăție este. România este în top 5 pentru mine”, a mai specificat olandezul.