Povestea tristă a Aureliei, fetița abandonată în chiuveta unui spital din Ploiești. Ea își caută mama: „singurătatea e tare grea”
În lumea plină de întâmplări incredibile, povestea tristă a Aureliei iese la suprafață, încercând să strige durerea și singurătatea unei femei care a crescut fără a-și cunoaște familia biologică. Abandonată la doar trei luni într-o chiuvetă de la Spitalul Județean Ploiești, Aurelia a fost găsită de o infirmieră, care a devenit apoi mama adoptivă a acesteia. La 34 de ani, Aurelia se îndreaptă spre comunitatea online "The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României", cerând ajutorul oamenilor pentru a-și găsi familia biologică.
În căutarea identității
La vârsta de numai trei luni, micuța Aurelia a fost lăsată pe o chiuvetă dintr-un cabinet de infirmiere al Spitalului Județean Ploiești. Destinul a adus în viața ei o infirmieră plină de compasiune, care a ales să o adopte și să îi ofere o șansă la o viață mai bună.
Acum, la 34 de ani, după ce părinții săi adoptivi au părăsit această lume, Aurelia simte adânc singurătatea și dorința de a-și cunoaște familia biologică. Prin intermediul rețelei de socializare, ea își împărtășește povestea cutremurătoare și cere sprijin pentru a-și găsi rădăcinile.
Apelul disperat pentru găsirea familiei biologice
Aurelia a scris pe grupul de Facebook "The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României", dezvăluind detaliile dureroase ale căutării sale. La naștere, numele ei era Aurelia, iar mama biologică, Manea Nela, a fost identificată ulterior de autorități în Plopeni, Prahova.
„Numele meu la naștere a fost Aurelia și sunt născută la data de 14 martie 1990. Știu despre mama mea biologică că se numea Manea Nela, născută prin anul 1972, găsită mai apoi de autorități în PLOPENI PRAHOVA.
Când m-a adus pe lume, se pare că avea o vârstă destul de fragedă, era minoră, aproape 18 ani, iar numele ei, NELA, tind să cred că este derivat de la Petronela, Ionela...", a povestit femeia.
Întrebări care acum nu au niciun răspuns
Povestea ei continuă cu întrebări fără răspunsuri clare. De ce a fost abandonată și cum a fost posibil ca mama biologică să știe unde locuiește după adopție rămân întrebări fără rezolvare. Aurelia și-a exprimat durerea singurătății și dorința de a-și întâlni frații și părinții care i-au dat viață.
"Singurătatea este tare grea", spune Aurelia, descriind sentimentul de izolare care i-a marcat parcursul în viață. În apelul său, aceasta speră să beneficieze de sprijinul comunității online pentru a-și găsi familia biologică și pentru găsi, astfel, un răspuns la întrebările care o macină.
„Ceea ce mai știu este că acum aș mai avea încă alți frățiori, pe care tare mult mi-aș dori să îi cunosc. Am mai aflat că ulterior mama biologicā, după ceva timp, a venit acasă la noi să mă vadă, iar de atunci nu s-a mai întors niciodatā.
Mereu m-am întrebat, oare cum a fost posibil ca ea să știe unde locuiam după adopție? Vă scriu acum cu inima strânsă, ca toți cei care ne căutăm familia, în speranța că voi avea și eu norocul multora de pe această pagină.
Eu am crescut singură și dintotdeauna mi-am dorit să mai am frați. Este atât de greu să fii singur în această lume, mai ales acum, când nici părinții adoptivi nu mai sunt printre noi. Singurătatea este tare grea.
Cred că nu ar exista bucurie mai mare pentru mine dacă aș reuși cumva, cu ajutorul vostru, al tuturor, să îmi găsesc și eu familia biologică", a mai scris Aurelia.
