Prima grevă generală din istoria României. Ziua în care 400.000 de oameni au ieșit în stradă să-și ceară drepturile
Acum 105 ani, între 20 și 28 octombrie 1920, România a fost zguduită de prima mare grevă generală din istoria sa. Peste 400.000 de muncitori au ieșit în stradă, nemulțumiți de sărăcie, exploatarea patronilor și ineficiența legislației, marcând un moment de cotitură în societate.
La începutul secolului XX, producția industrială începea să se dezvolte în România, deși mult sub nivelul statelor occidentale. Mineritul, metalurgia, industria textilă, fabricarea mașinilor electrice și a acumulatorilor reprezentau sectoare în creștere. Muncitorii, provenind atât din mediul urban, cât și din rural, formau o categorie socială tot mai vizibilă în marile orașe.
Mulți muncitori trăiau în condiții dificile, cu salarii mici și fără un program de muncă bine reglementat. Îmbolnăvirile sau perioadele de recuperare nu erau plătite, iar angajații erau adesea concediați fără scrupule. Situația s-a înrăutățit după Marele Război, când viața devenise și mai grea, iar propaganda socialistă câștiga teren, contribuind la izbucnirea grevei generale.
România postbelică, afectată de război
După o perioadă de dezvoltare de la sfârșitul secolului XIX până la Primul Război Mondial, România Mare se confrunta cu o criză economică majoră. Războiul a distrus 60% din industria națională, drumurile erau impracticabile, iar 30% din calea ferată nu putea fi folosită. Terenurile agricole, mai ales din sud, au fost compromise, iar România a ajuns să importe aproape jumătate din cereale.
Pagubele totale se ridicau la 72 de miliarde de lei aur, în timp ce despăgubirile primite prin Conferința de Pace de la Paris au fost de doar 3,1 miliarde lei. Extinderea teritorială după Marea Unire a adus și noi provocări administrative și economice: unificarea monetară, integrarea socială și educațională a noilor locuitori și creșterea costurilor pentru funcționari și infrastructură.
În acest context, guvernul generalului Alexandru Averescu, cu Constantin Argetoianu la Interne, încerca să conducă țara cu mână de fier, temându-se de revolte sau revoluții de tip bolșevic. În același timp, patronii de uzine, fabrici și mine forțau muncitorii să lucreze până la 12 ore pe zi, cu salarii mici și fără concedii.
Legea Orleanu din 1909 interzicea grevele și mișcările sindicale, în timp ce prețurile la alimente au explodat: pâinea de opt ori, laptele de zece ori, carnea de porc de 11 ori și vinul de 15 ori. Nemulțumirea muncitorilor atingea cote maxime.
Muncitorii ies în stradă
Nemulțumirea generală a favorizat apariția curentelor politice de stânga. Socialismul începuse să câștige adepți încă din secolul XIX, ducând la înființarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România (PSDMR) pe 31 martie 1893, la București. Printre fondatori se numărau intelectuali ca Vasile Morțun, Constantin Dobrogeanu Gherea, Ioan C. Frimu și Ioan Nădejde.
Aceștia pledau pentru reducerea programului de lucru la opt ore, impozite progresive, credite accesibile, vot universal și egalitate între sexe. Ideile socialiste erau transmise prin publicații precum Contemporanul și Lucrătorul român, pregătind terenul pentru prima mare grevă generală din istoria României.
Citește mai multe pe Adevărul.ro
