Reguli de igienă într-o casă în care sunt copii
Chiar dacă nu putem vorbi despre ordine şi disciplină într-o casă în care locuieşte un copil, curăţenia trebuie să fie impecabilă. Praful din covoare, mucegaiul, acarienii din saltele şi microbii de pe suprafeţe pot da alergii, infecţii digestive, respiratorii, dermatite sau multe alte probleme de sănătate. Organismul celui mic este sensibil, imunitatea lui e în formare, astfel că e nevoie de reguli stricte de igienă.
În camera bebeluşului
Un bebeluş este, evident, mult mai sensibil decât un adult. De aceea, şi curăţenia din camera lui trebuie să fie mult mai atent făcută. Potrivit medicilor pediatri, camera unui copil mai mic de un an trebuie curăţată zilnic, însă e de preferat ca “obiceiul” să se extindă, pe cât posibil, până la trei ani. În caz contrar, copilul se poate alege cu alergii sub forma bubelor, eczemelor, sau cu astm şi bronşite. Zilnic trebuie aerisit, zilnic trebuie şters praful de pe mobilă şi de pe jos cu o cârpă înmuiată în apă, fără alte soluţii de curăţare toxice pentru bebeluşi. Nu folosiţi odorizante, deoarece mirosurile emanate sunt toxice şi pot crea alergii. Pe jos puneţi un covoraş mic sau o mochetă din care să nu iasă puf. Renunţaţi şi la draperiile grele care adună praf. Pereţii se aspiră săptămânal şi e bine să fie vopsiţi cu lavabil pentru a putea fi spălaţi la nevoie. Camera nu trebuie să conţină mobilă veche, urât mirositoare şi multe cărţi, sursă sigură de praf şi de acarieni.
În restul casei
Aerisiţi zilnic şi scăpaţi de igrasie, de mucegai.
Ştergeţi praful şi daţi cu aspiratorul o dată la două zile. Nu uitaţi că foarte mult praf captează cărţile, canapeaua, perdelele şi draperiile.
Folosiţi produse de curăţenie non-toxice, mai ales când copilul începe să meargă de-a buşilea şi îşi bagă mânuţele în gură. Puteţi alege soluţii de curăţare bio sau soluţii făcute în casă cu oţet şi bicarbonat de sodiu.
Spălaţi hainele adulţilor separat de cele ale copiilor.
Spălaţi periodic filtrele aerului condiţionat.
Igienizaţi baia de două ori pe săptămână şi schimbaţi prosoapele după 3 utilizări
Cum se curăţă jucăriile
Nu uitaţi ca o dată pe săptămână să curăţaţi jucăriile! Cele de lemn nefinisat se şterg cu un burete umed, dar foarte bine stors, apoi cu o cârpă moale, uscată, care nu lasă scame. Dacă te îngrijorează bacteriile, introdu jucăria în cuptorul cu microunde pentru 30 de secunde. Căldura va omorî corpii străini care au migrat spre interior pentru că, spre deosebire de plastic, lemnul este „permeabil” în faţa bacteriilor. O dată sau de două ori pe an lustruieşte jucăriile din lemn nefinisat cu ulei de măsline. Le vei asigura luciul şi le vei proteja parţial de bacterii. Jucăriile din lemn finisat se spală cu apă şi puţin detergent natural. Apoi se lasă la uscat câteva ore. Dacă vrei să îndepărtezi doar petele de pe o anumită jucărie din lemn, foloseşte o soluţie din oţet şi apă distilată. La fel de bine funcţionează metoda cu bicarbonatul de sodiu şi un burete abraziv. Jucăriile de pluş pot fi băgate în maşina de spălat. Pentru a le proteja, se recomandă folosirea unei plase speciale. Plasticul şi metalul „strâng” bacteriile la suprafaţă. De aceea, jucăriile din aceste materiale se spală în apă fierbinte, la care se adaugă puţin detergent natural. Dacă observi că o jucărie prezintă zgârieturi în exces, nu o mai lăsa pe mâna copilului. Zgârieturile sunt „cuiburile” preferate ale bacteriilor.
Totuşi, nu trebuie să cădeţi în cealaltă extremă, să fiţi obsedaţi de microbi şi să creaţi un mediu steril. Copilul are nevoie să-şi formeze imunitatea şi să se obişnuiască, să se adapteze la lumea înconjurătoare.