Relație bolnavă între un tânăr și mătușa sa: „Am ajuns să facem cel mai intens sex”. Mărturiile care te vor cutremura
Un tânăr și mătușa sa au o relație bolnavă. Cei doi s-au îndrăgostit și au început o relație pe ascuns, relatează The Sun.
Un tânăr s-a îndrăgostit de mătușa sa
Între tânărul de doar 24 de ani și mătușa sa există o diferență de doar un an, aceasta fiind mai mare, și deși sunt rude, cei doi s-au îndrăgostit nebunește unul de altul, așa că băiatul se află pus în fața unei decizii grele. Prin urmare, s-a hotărât să ceară sfatul specialistului.
„Sunt douăzeci de ani între ea și mama mea, așa că nu am văzut-o niciodată ca făcând parte din generația mai în vârstă. Întotdeauna ne-am înțeles și abia așteptam să o văd la întâlnirile de familie. Îmi plăcea în secret de ea, dar mi-am scos asta din minte. După facultate, s-a mutat în orașul nostru pentru muncă și uneori ne întâlneam cu prietenii. Totuși, nu prea îmi plăcea prietenul ei, care părea să o trateze ca pe o posesiune. S-a enervat că nu-i acorda mai multă atenție. Mergând cu ea acasă în acea seară m-am simțit cumva diferit și când am ajuns la ușa ei, îmbrățișarea noastră s-a transformat într-un sărut intens. Amândoi băusem puțin și când m-a invitat să intru, nu am ezitat. Am ajuns să facem cel mai intens sex. Acum am început să ne vedem în secret și nu e vorba doar de sex. Avem sentimente autentice unul pentru celălalt. Ea a terminat relația cu prietenul ei și ne petrecem majoritatea weekend-urilor fie la ea acasă, fie făcând plimbări lungi în natură. Nu am fost niciodată atât de fericit și de nefericit în egală măsură, pentru că sunt complet îndrăgostit de ea, dar știu că ne jucăm cu focul. Ne imaginăm că ne mutăm împreună într-un alt oraș, unde nimeni nu ar ști că avem o relație adevărată, dar asta nu e prea realist, nu-i așa? Ce putem face? Știu că familia noastră nu ne-ar accepta niciodată și nici măcar nu-mi pot imagina reacția mamei mele”, a spus tânărul, potrivit sursei citate.
Răspunsul specialistului nu a întârziat să apară. Acestuia îi este recomandat să încheie relația pentru că nu este deloc sănătoasă. Specialistul spune că este doar o chestiune de timp până adevărul va ieși la suprafață, iar asta le-ar putea aduce probleme foarte mari, mai ales dacă la mijloc intervine și o sarcină. O astfel de relație nu le aduce niciun beneficiu și sunt sfătuiți să păstreze o relație normală între o mătușă și un nepot, bazată cel mult pe o prietenie.