Scriitor român, idilă cu o studentă. Se dezinfecta când dădea mâna cu cineva: „Era recunoscut în epocă pentru bizareriile sale”
Garabet Ibrăileanu a fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai începutului de secol XX, un critic literar de prim rang, profesor și mentor pentru generații întregi de scriitori. Dar, dincolo de statutul său academic impecabil și rolul de fondator al revistei Viața Românească, Ibrăileanu era o personalitate marcată de contraste profunde. Era un spirit rațional, dar copleșit de fobii. Un profesor admirat, dar adesea evitat din cauza obsesiilor sale legate de igienă. Un bărbat aparent distant, dar în realitate capabil de iubiri intense, inclusiv pentru una dintre studentele sale, idilă care avea să inspire celebrul său roman Adela.
Un copil serios, un tânăr revoltat
Născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, dintr-o familie de negustori armeni, Garabet a crescut într-un mediu sobru, marcat de pierderea timpurie a mamei. A fost un copil serios, retras, cu o curiozitate intelectuală precoce, care l-a condus mai târziu spre cercurile socialiste și spre formarea sa ca „intelectual proletar”. A studiat, a scris, a tradus din Maupassant și a devenit unul dintre teoreticienii poporanismului, pledând pentru o cultură apropiată de sufletul rural al poporului român, scriu cei de la jurnalul.ro.
Fobii bizare: dezinfectantul era nelipsit
Cu toate acestea, în viața personală, Garabet Ibrăileanu era cunoscut pentru o serie de excentricități aproape comice. Avea o fobie de microbi dusă la extrem: refuza să dea mâna cu cineva, își dezinfecta constant palmele, iar clanțele ușilor din propria casă erau acoperite cu materiale îmbibate în acid fenic. Când mergea în vizite, cerea să i se lase ușa deschisă, ca să nu fie nevoit s-o atingă. Era și fumător, dar nu aprindea un trabuc fără să-i ardă vârful și să-l spele cu alcool. Avea mereu în buzunar o sticluță cu „tărie” pentru dezinfectare.
Un sprijin vital pentru scriitorii vremii
Scriitorul nu era doar un personaj pitoresc, ci și un intelectual de mare anvergură, care i-a sprijinit la început de drum pe Hortensia Papadat-Bengescu, Panait Istrati sau Tudor Arghezi. Tot el a fost primul critic român care a scris cu finețe despre Proust sau despre nuanțele lirice din proza lui Sadoveanu și Topârceanu. Cu o viziune sociologică și psihologică asupra literaturii, a rămas în istorie prin lucrări ca Spiritul critic în cultura românească sau Creație și analiză.
Adela – romanul unei iubiri tăcute
Și, totuși, în spatele austerității sale și a vieții retrase, se ascundea un bărbat capabil de pasiuni profunde. Una dintre ele, povestea de dragoste cu studenta Olga Tocilescu, l-a marcat profund și a servit drept inspirație pentru romanul Adela, publicat abia în 1933. Romanul este o meditație subtilă asupra iubirii reținute, a barierelor sociale și psihologice care separă două suflete, dar și o mărturie a unei sensibilități pe care Ibrăileanu n-a arătat-o niciodată în public.
Garabet Ibrăileanu s-a stins la București, în 1936, răpus de cancer, dar amintirea sa a rămas vie nu doar prin opera sa critică, ci și prin ciudățeniile care l-au transformat într-un personaj de legendă. Un om al contrastelor – lucid și visător, rațional și maniacal, sever și îndrăgostit – care continuă să fascineze prin viața sa ieșită din tipare.
