Scriitorul român elegant, în jurul căruia roiau femeile. Cine au cele două care i-au marcat viața

Duiliu Zamfirescu a fost poet, prozator, dramaturg, diplomat, om de stat, jurist, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române, creator al romanului – cronică în literatura română. S-a născut pe data de 30 octombrie 1858, în localitatea Plăinești (astăzi Dumbrăveni), județul Vrancea, fiind primul dintre cei șapte copii ai arendașului Lascăr Zamfirescu și ai Sultanei Mincu, sora renumitului arhitect Ion Mincu.

Duiliu Zamfirescu
Duiliu Zamfirescu

Cum era văzut Duiliu Zamfirescu 

Provenea dintr-o familie înstărită care a investit în educația sa. A urmat școala la Focșani, apoi Facultatea de Drept, obținând licența în anul 1880. În tinerețe, era cunoscut nu doar pentru inteligența și rafinamentul său, ci și pentru eleganță și șarm, un adevărat gentleman al epocii, mereu la modă și admirat de doamnele din înalta societate.

„Avantajat de aspectul fizic îngrijit, manifestând o afectare studiată cu perseverenţa unui dandy, Duiliu se abătea, după ce ieşea de la redacţie, la restaurantul Iordache, aflat pe strada Covaci, unde lua masa. Apariţiile lui, cu capul acoperit de o pălărie înaltă, cu panglica lată şi cu bordurile a la 1830, de o strălucire impecabilă, atrăgeau fără îndoială privirile clienţilor, în special ale clientelor”, îl descrie Corneliu Şenchea pe marele scriitor în cartea "Bucureşti, Mon Amour”. 

Cele două femei care i-au marcat existența 

Prima poveste de dragoste cunoscută a lui Duiliu Zamfirescu a fost cu Eliza Ioanid, fiica unei familii foarte bogate din Hârșova. Iubirea lor a fost sortită pieirii după ce părinții fetei au obligat-o să renunțe la scriitor, pentru a se căsători cu un pretendent cu o avere mult mai mare. Eliza s-a stins la scurt timp după despărțire, răpusă de tuberculoză.

O altă idilă a fost cu celebra cântăreață de operă Silvia Montalba, despre care se spune că ar fi vrut să-l convingă pe tânărul Duiliu să plece cu ea în lume, însă el a refuzat și a preferat să rămână în țară. 

După ce și-a încheiat cariera în jurnalism, Zamfirescu a intrat în diplomație, ocupând funcția de secretar de legație la Roma. În capitala Italiei s-a căsătorit cu Henriette Allievi, fiica unui senator italian, și a avut doi copii, Henrietta și Alexandru, născuți și crescuți în Italia, 

„Frecventa cele mai cunoscute locuri ale lumii bune, de la grădinile Rasca, Union sau Stavri, până la restaurantul Hugues sau cofetăria Fialcovski. Scriitorul era un obişnuit al saloanelor ţinute în strada Căderea Bastiliei (pe atunci Primăverii) de directoarea pensionului de fete, Elena Miller Verghy şi în strada gen. Berthelot (pe atunci, Fântânii), de doamna Zoe Mandrea. Iar răutăcioşii spuneau că Duiliu era prea curtenitor cu amândouă doamnele”, scriu cronicile vremii despre Duiliu Zamfirescu.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Un nou sezon de schi la început pe pârtiile Transalpina Voineasa Foto Domeniul Schiabil Transalpina-Voineasa
mircea oradea webp
Vladimir Putin și Alina Kabaeva FOTO Profimedia
Trafic in conditii de ceata,Mediafax
bani webp
sosete Kremlinul in flăcări, foto X jpg
5 par uscat jpg jpeg
Brad Crăciun Foto Brazi de Crăciun jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net