Scriitorul român care a renunțat la Dumnezeu pentru o femeie. S-a îndrăgostit la mănăstire
Mulți dintre cei mai cunoscuți scriitori români au avut, de-a lungul vieții, o mare slăbiciune: femeile.
Dragostea, sentimentul unic după care aleargă toată lumea, pare să fi fost trăită mai intens în lumea literară decât în alte cercuri ale societății. Unii au făcut sacrificii uriașe doar pentru a fi alături de femeia iubită. Printre aceștia se numără și un scriitor care a renunțat la calea monahală, pentru o iubire apărută chiar în mănăstire, potrivit Adevărul.ro.
Gala Galaction a renunțat la Dumnezeu pentru o femeie
Scriitorul Grigore Pişculescu, cunoscut sub pseudonimul Gala Galaction, a ales iubirea pământeană în locul celei divine. De mic copil, fusese atras de biserică, iar mama lui i-a insuflat credința și dragostea pentru Dumnezeu. În tinerețe, tânărul Grigore și-a dorit să devină preot și chiar a urmat calea monahală.
Totul s-a schimbat însă în urma unei vizite la Mănăstirea Agapia, unde l-a însoțit pe prietenul său N.D. Cocea. Acolo a cunoscut-o pe Zoe Marcoci, verişoara acestuia, cu 11 ani mai tânără decât el. Întâlnirea le-a schimbat destinul amândurora.
Cei doi s-au îndrăgostit și, după o perioadă de corespondență intensă, au decis să se căsătorească, în anul 1903. Pentru a fi alături de femeia iubită, Grigore Pişculescu a renunțat la călugărie, alegând o viață dedicată familiei și literaturii.
Cine a fost Gala Galaction
Gala Galaction s-a născut pe 16 aprilie 1879, în satul Dideşti, județul Teleorman. Tatăl său provenea dintr-o familie bogată de macedoni, iar mama era fiica preotului Constantin Ostreanu, parohul bisericii Sfântul Teodor din Roșiorii de Vede. Ea a fost cea care i-a cultivat dragostea pentru religie și pentru valorile morale.
După școala generală, Grigore a plecat la București, unde a urmat Liceul Sfântul Sava. Acolo l-a cunoscut pe Tudor Arghezi, cu care a legat o prietenie de o viață. Arghezi i-a insuflat pasiunea pentru literatură și pentru mediul academic, o prietenie care avea să dureze peste șase decenii.
După liceu, Pişculescu s-a înscris la Facultatea de Litere, însă, în urma unui pelerinaj la mănăstirile din Moldova, a fost profund impresionat de viața monahală. A decis să renunțe la Litere și să urmeze Teologia, pregătindu-se să devină preot. Vizita la Mănăstirea Neamț l-a determinat să-și aleagă numele de Galaction, sub care avea să rămână cunoscut.
Totuși, viața lui a luat o altă direcție după întâlnirea providențială cu Zoe Marcoci. Dragostea a învins chemarea spre Dumnezeu, iar tânărul seminarist s-a căsătorit, începând o nouă etapă în viața sa.
Preot, profesor, scriitor și traducător al Bibliei
De-a lungul timpului, Gala Galaction a fost un om al bisericii și al cuvântului scris. A fost preot ortodox, profesor universitar de religie, scriitor, eseist, nuvelist și jurnalist. Una dintre cele mai importante realizări ale sale rămâne traducerea Sfintei Scripturi, realizată între anii 1928 și 1934, împreună cu părintele Vasile Radu — o muncă titanică, lăsată moștenire românilor.
La 43 de ani, a fost hirotonit preot, iar între 1922 și 1926 a activat ca misionar în Arhiepiscopia Bucureștilor. A fost, de asemenea, profesor titular la Facultatea de Teologie din Chișinău, unde a devenit mai târziu decan. După 1941 s-a întors la București, fiind numit profesor la catedra de Exegeza Vechiului Testament.
În 1947, a renunțat la postul universitar și a fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, iar în 1955 a devenit membru onorific al Academiei Române. În calitate de deputat, a militat pentru neimplicarea politicului în biserică, potrivit sursei Adevărul.ro.
Jurnalul unei vieți de credință și literatură
Gala Galaction a ținut un jurnal timp de 57 de ani, între 1898 și 1955, consemnând evenimentele, trăirile și reflecțiile sale. Aceste manuscrise, adunate în nouă caiete, alcătuiesc cea mai amplă scriere memorialistică din literatura română.
Într-unul dintre texte, el descrie emoționant diaconirea prietenului său Tudor Arghezi, într-o scenă de o puternică vibrație spirituală.
După moartea sa, jurnalul a fost publicat postum, în trei volume, de către cele patru fiice ale sale. Din cauza cenzurii comuniste, multe fragmente au fost eliminate, însă ediția completă a apărut abia în 1997, restabilind fidel imaginea unei vieți trăite între credință și iubire.
