Sfântul la care să te rogi, pentru a-ți îndeplini cele mai arzătoare dorințe. E considerat mare făcător de minuni
Sfântul Spiridon a fost, în tinerețe, păstor de oi. Acesta a fost căsătorit, dar soția i-a murit de timpuriu, rămânând cu fiica sa, pierzându-și viața la scurt timp. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior păstor de suflete, ca episcop al Trimitundei.
Sfântul Spiridon, un mare făcător de minuni
Astfel, precum se cunoaște, Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, ale cărui relicve se păstrează în catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare făcător de minuni.
Ce spune legenda
Datorită minunilor săvârșite în întreaga lume, Spiridon a fost denumit și „Sfântul călător". Conform legendei, moaștele sale au dispărut din biserica din Corfu pentru scurte perioade de timp, iar când au reapărut au fost prăfuite, iar încălțările tocite, având urme de pământ și iarbă.
A convertit un filozof de la arianism la Ortodoxie
În timpul persecuțiilor sub împăratul Maximian (295 d. Hr.), sfântul a fost arestat și exilat. În anul 325, a participat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, unde a uimit pe mulți cu simplitatea cu care a explicat credința ortodoxă. Cu fără prea multă carte, Sfântul a reușit să convertească un mare filozof al vremii de la arianism la Ortodoxie, uimind pe toți cei prezenți la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea și diversitatea Sfintei Treimi, ținând în mână o cărămidă, spunând că este formată din trei elemente esențiale, și anume foc, pământ și apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii și a început să curgă apa din partea de jos. Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sf. Ierarh Nicolae; între cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainică.
Rugăciunea către Sfântul Spiridon
Dacă te rogi la Sfântul Spiridon se spune că acesta îți va îndeplini și cele mai arzătoare dorințe. Iată o rugăciune către acesta:
„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.
Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului. Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!
Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea
ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor
credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele
gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa
aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare. Bucură-te, cel ce ești cu îngerii
slujitor! Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător! Bucură-te, al
cărui trup astăzi săvârșește minuni! Bucură-te, că încălțările tale slujesc
drept dovadă. Amin!”