Singurul animal care bea apă cu anusul pentru a rămâne hidratat. Cum reușește acest lucru
Poate suna comic sau ciudat la prima vedere, dar în lumea naturală, supraviețuirea cere inovație biologică.
Gândacii, una dintre cele mai rezistente și adaptabile forme de viață de pe Pământ, au dezvoltat o metodă cu totul neașteptată de a se hidrata: absorb apa prin rect, un mecanism rar întâlnit în regnul animal.
De fapt, acești mici supraviețuitori pot trăi întreaga lor viață fără să bea apă prin gură, folosindu-se în schimb de un sistem intern de extracție a umezelii din aer și din alimente.
Această abilitate a fost detaliată într-un studiu recent publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, realizat de o echipă de cercetători din Danemarca și Scoția, scrie site-ul News.ku.dk.
Cum funcționează hidratarea „inversă” la gândaci?
Deși acest comportament a fost observat de mai mult timp în rândul cercetătorilor, mecanismul care stă la baza lui nu era până recent pe deplin înțeles. Studiul publicat recent oferă însă o explicație convingătoare și detaliată: gândacii sunt capabili să absoarbă umezeala din aer prin rect, să o transforme într-un lichid intern și apoi să o folosească pentru hidratare.
Acest proces este deosebit de valoros în medii extrem de aride, precum depozitele de cereale, silozurile sau regiunile deșertice, unde apa disponibilă este aproape inexistentă.
Datorită acestui mecanism, gândacii pot evita complet nevoia de a bea apă în forma sa tradițională, supraviețuind exclusiv prin recircularea și absorbția umidității din mediul înconjurător.
Anatomia unui miracol biologic
Capacitatea gândacilor de a extrage apă din aer este posibilă datorită unui sistem intern extrem de specializat, care implică mai multe organe lucrând împreună. În centrul acestui mecanism se află rectul modificat, care, alături de rinichii poziționați în apropiere, formează un ansamblu complex ce poate extrage și conserva apă cu o eficiență remarcabilă.
Cheia acestui sistem constă într-un tip unic de celule, denumite leptophragmata, care acționează precum niște "ferestre" microscopice ce permit trecerea lichidelor între sistemul digestiv și sistemul circulator.
Rinichii înconjoară intestinul posterior și, prin acțiunea acestor celule, reușesc să pompeze săruri care atrag apa din aerul umed și o trimit în corp, menținând astfel hidratarea constantă a insectei.
O genă esențială pentru supraviețuire
Tot acest proces este susținut de o genă cu rol crucial, denumită NHA1, care este de până la 60 de ori mai activă în rectul gândacului decât în alte părți ale corpului.
Această expresie genetică anormal de ridicată permite funcționarea eficientă a celulelor leptophragmata, permițând gândacului să extragă și ultimele particule de umezeală din aerul ambiental.
Este un exemplu spectaculos de adaptare evolutivă, care arată cum o simplă modificare genetică poate duce la dezvoltarea unui sistem de supraviețuire complex și eficient. Gândacii care posedă această genă pot supraviețui în condiții pe care alte specii nu le-ar putea tolera, ceea ce explică și de ce aceste insecte sunt atât de răspândite și rezistente.
Fără urmă de apă în excremente
Pentru a testa eficiența acestui mecanism, cercetătorii au analizat mostre de fecale de la mai multe specii de gândaci, inclusiv gărgărița grâului (Sitophilus granarius) și gândacul roșcat al făinii (Tribolium castaneum).
Rezultatele au fost impresionante: excrementele erau complet uscate, fără niciun indiciu de conținut lichid. Acest fapt confirmă că gândacii reușesc să extragă aproape toată apa din alimente și aer, fără să lase urme de umezeală în procesul de excreție.
Practic, organismul lor funcționează ca un sistem de reciclare biologic aproape perfect, în care nimic nu se pierde, ci totul este reutilizat pentru a susține hidratarea.
