Singurul animal din lume care își schimbă forma. Se poate „transforma” în calcan, pește-leu sau șarpe de mare
Caracatița mimetică este un maestru al deghizării. În starea sa naturală, are o culoare bej deschis. Ca majoritatea caracatițelor, își poate schimba pigmentul pielii pentru a nu mai putea fi identificată de prădători, luând culoarea mediului înconjurător. Dar caracatița mimetică duce lucrurile la un alt nivel. Iată despre ce este vorba!
Caracatița mimetică, o descoperire fantastică
În 1998 a fost descoperită o creatură fantastică în apele de coastă ale insulei Sulawesi din Indonezia. Caracatiţa mimetică (Thaumoctopus mimicus) este prima creatură vie observată că mimează forma, culoarea, textura, postura şi comportamentul altor câteva specii animale.
Ea efectuează mai multe imitări, pe măsură ce se deplasează în adâncimile oceanului. Caracatița mimetică poate imita cel puțin alte 15 tipuri de creaturi marine. Aceasta imita în mod frecvent creaturi veninoase, cum ar fi:
Limba de mare: Caracatiţa imita acest peşte cu spini otrăvitori prin a se aplatiza, târându-şi braţele înapoi şi înotând în aceeaşi manieră ondulatorie. Meduza: caracatiţa se ridică la suprafaţă şi coboară apoi cu braţele într-o mişcare pulsatorie, în mod evident ca o meduză.
Ce creaturi veninoase poate imita
Şarpele de mare: caracatiţa îşi schimbă culoarea spre negru, cu dungi luminoase, asemenea acestuia. Îşi ascunde corpul şi cele 6 braţe într-o groapă, în timp ce îşi aliniază celelalte două braţe în direcţii opuse, mişcându-le aidoma şarpelui veninos.
Leul de mare: caracatiţa înoată curajos în ape deschise, transformându-şi tentaculele pentru a semăna cu aripioarele otrăvitoare ale leului de mare, copiindu-i mişcările.
O caracatiţă poate fi prădător sau pradă. Camuflajul şi deghizarea pot fi folositoare în ambele situaţii, deşi predilecţia caracatiţei imitatoare de a mima creaturi veninoase este mult mai probabil să îi fie folositoare în descurajarea celor ce o doresc la cină.
Despre caracatița mimetică
Pentru a înţelege complet ce poate face această creatură, imaginaţi-vă că ar trebui să-i decodați comportamentul și apoi să creați o mașină care să facă același lucru. Imginati-vă apoi că ar trebui să explicați ceva ce nici măcar cei mai inteligenți ingineri umani nu pot face, având la dispoziție procesele oarbe ale accidentelor și ale selecției naturale.
Pentru a capabilă de un astfel de comportament, se consideră că acest animal ar trebui: 1) să fie conștient de sine; 2) să aibă empatie cognitivă, adică să aibă capacitatea de a se proiecta în locul prădătorului; 3) să fie capabil să-și reorganizeze modelul de imitare în funcție de poziția prădătorului.
