Singurul împărat din istorie care a făcut sex cu surorile lui. A fost considerat cel mai desfrânat lider al romanilor
Orgiile evocă în mintea noastră atmosfera Antichității grecești și romane, datorită influenței filmelor provocatoare care prezintă împărați decadenti sau, poate mai ales, datorită filmului "Satyricon" al lui Fellini.
Cuvântul provine din grecescul "orgia", care desemnează ritualuri efectuate în onoarea unor zei precum Dionisos, ale căror culte celebrau regenerarea naturii. Acestea se referă la ceea ce sunt numite culte de mistere - adică rituri rezervate inițiaților, bărbați și femei care juraseră anterior să nu dezvăluie secretele lor, remarcă profesorul Christian-Georges Schwentzel în theconversation.com, citat de Historia.
Termenul „orgia” evocă pasiune și intensitate emoțională. Ritualurile orgiastice - despre care se știe prea puțin din cauza caracterului lor misterios - puteau include utilizarea unor obiecte cu conotații sexuale, în cadrul unor manifestări efervescente și violente menite să provoace o stare colectivă de extaz.
Cu toate acestea, abia după 1800, în decursul secolului al XIX-lea și mai ales în literatura franceză, termenul "orgie" a început să fie asociat cu practici sexuale în grup, adesea însoțite de excese de alcool și mâncare. Flaubert descrie în povestirea sa "Smarh", scrisă în 1839, "o festivitate nocturnă, o orgie plină de femei goale, frumoase ca Venus".
Orgia nu este un concept nou
O orgie, așa cum este corect definită, nu este deloc o invenție modernă. Banchetele care combină gastronomia cu plăcerea erotică sunt menționate în texte clasice. De exemplu, în secolul al IV-lea î.Hr., oratorul grec Eschines, în discursul său împotriva lui Timarchus, îl acuză pe acesta că s-a dedat "celor mai rușinoase vicii" și "la tot ceea ce un nobil liber nu ar trebui să se lase supus".
Care erau aceste plăceri interzise? Timarchus invita acasă cântărețe la flaut și alte femei desfrânate și lua cina cu ele. Este clar că aceste cântărețe la flaut nu erau acolo doar ca simple artiste, alese doar pentru talentul lor muzical, ci erau tinere prostituate pregătite să satisfacă cerințele sexuale de la cină.
Pe lângă atragerea curtezanelor, mâncatul unui pește foarte scump era un detaliu remarcat în mod deosebit de oratorii din secolul al IV-lea î.Hr. Demostene leagă aceste două aspecte ale desfrâului în discursul său "Falsa ambasadă".
În 346 î.Hr., orașul Atena a trimis ambasadori la regele Filip al II-lea al Macedoniei, care amenința Grecia cu trupele sale. Cu toate acestea, suveranul i-a corupt pe unii dintre ambasadorii atenieni, până în punctul în care aceștia îi susțineau ambițiile imperiale.
Unul dintre acești trimiși, care fusese cumpărat de regele macedonean, este acuzat de Demostene că și-a risipit câștigurile obținute pe "prostituate și pește". Aici, avem o dublă doză de lăcomie, atât carnivoră, cât și carnală.
Romanii, ce mai desfrânați
Istoricii romani au descris, de asemenea, ospețe somptuoase, asociind sexul și mâncarea. În deceniul 89-80 î.Hr., tiranul Sylla a fost primul lider politic roman care a convocat petreceri erotice cu băutură. El ar fi preluat conceptul din Orientul grecesc, unde purta o campanie militară. Sylla chefuia până dimineața cu actori, muzicieni și mimi, notează scriitorul antic grec Plutarh (Viața lui Sylla, 36).
Dansul erotic era una dintre abilitățile suplimentare ale curtezanelor și, de asemenea, nu era rar ca prostituatele să se îndrepte spre arta mimică. Ele se contorsionau în timp ce uneori simulau acte sexuale.
Istoricul latin Suetonius îl prezintă pe Tiberius ca fiind arhetipul împăratului desfrânat. În palatul său din Capri, acesta a pus în scenă spectacole pornografice îndrăznețe.
Caligula, succesorul lui Tiberius, s-ar fi culcat, potrivit lui Suetonius, cu surorile sale, în văzul oaspeților săi (Viața lui Caligula, 24). Incestuos și exhibiționist, el a încălcat astfel două tabuuri romane deodată.
De asemenea, o expunea pe soția sa Caesonia călare, îmbrăcată ca un războinic, sau, alternativ, complet goală. Complice de bunăvoie la nebuniile soțului ei, împărăteasa s-ar fi bucurat în mod deosebit de aceste sesiuni speciale, deoarece, susține Suetoniu, era „pierdută în desfrâu și viciu” (Viața lui Caligula, 25).
Și împăratului Nero îi plăcea să petreacă
Vreo 20 de ani mai târziu, împăratul Nero „își făcea petrecerile să dureze de la prânz până la miezul nopții”, scrie Suetonius (Viața lui Nero, 27). Toate simțurile trebuiau să fie săturate în cursul acestor sărbători lungi. Erau simfonii de mâncare, muzică și corpuri docile - de privit sau de răpit - în timp ce sclavii făceau să plouă cu flori din tavan și umpleau aerul de parfum.
Dar aceste banchete decadente nu erau mai obișnuite în timpul Imperiului Roman decât sunt astăzi. Nu există niciun dubiu cu privire la semnificația acestor descrieri ale orgiilor de către autorii antici. Există întotdeauna un scop moral: condamnarea „desfrâului”, în numele moderației și al temperanței.
