Singurul loc în care minorii de 13 ani au voie să facă sex cu femei adulte. Motivul e șocant

Un proverb celebru spune că „trecutul este o țară străină”. Lucrurile stăteau atât de diferit, în toate aspectele vieții, încât nici măcar cei mai curioși dintre noi nu ar rezista mai mult de o zi în epocile trecute. Însă, nu peste tot au fost abandonate vechile obiceiuri, iar în unele comunități, există tradiții care nouă ne par incredibile. Pentru comunitate Mangaia, aceste tradiții includ chiar sexul cu minori!

Insula Mangaia se află în Oceanul Pacific. / foto: freepik.com
Insula Mangaia se află în Oceanul Pacific. / foto: freepik.com

Pentru multe culturi indigene din diferite părți ale lumii, obiceiurile și chiar legile pe care le știm în Occident sunt, în cel mai bun caz, ceva opțional, iar câteodată, un lucru ignorat complet. Aceste societăți reprezintă o „fereastră” inestimabilă către trecut și către o înțelegere mai aprofundată a modului de dezvoltare al societății umane. O asemenea cultură, ce stârnește curiozitatea chiar și astăzi, este cea a tribului Mangaia.

Originari din insula cu același nume, situată în mijlocul oceanului Pacific, populația tribală a fascinat occidentalii încă de la prima întâlnire dintre cele două culturi, datorită modului în care aceștia tratau sexualitatea, precum și rolul sexului în societate. Ei bine, pentru populația Mangaia, nu doar că nu există nicio problemă între sexul între un minor și un adult, dar acest lucru este o tradiție pe care întreaga comunitate o respectă chiar și astăzi!

Băieții de 13 ani sunt învățați să facă sex de către femei adulte

În cultura Mangaia, băieții sunt încurajați să înceapă să se masturbeze de la vârsta de 8 ani, iar odată ce ajung la vârsta de 13 ani, femei adulte, cu experiență, sunt aduse tinerilor ce abia ating vârsta adolescenței, cu scopul educării sexuale a acestora. Fiind vorba de către un întreg ritual, semnificația pentru membrii tribului ar fi inițierea băieților în viața de adult.  

Atât băieții (cât și fetele) sunt încurajați să aibă cât mai mulți parteneri, cel puțin până se căsătoresc. Libidoul crescut al membrilor tribului este un motiv de faimă pentru aceștia, fiind mai bine priviți de către comunitate decât cei care rămân în urmă, sau despre care se spune că nu reușesc să își satisfacă partenerele.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
shutterstock 2087054215 jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net