Șpaga și turnătoria au rădăcini adânci în societatea românească. Cum s-a născut „școala vieții”
În urmă cu mai bine de trei secole, Principatele Române au trecut printr-o schimbare radicală de putere, care avea să marcheze pentru totdeauna structura socială, politică și morală a românilor.
Înlocuirea boierimii locale cu elite grecești și albaneze, venite din cartierul Fanar al Constantinopolului, a adus nu doar o nouă elită politică, ci și o mentalitate orientală bazată pe intrigi, favoruri și mită. Sub influența Imperiului Otoman, lumea românească a intrat într-un proces lent, dar profund, de orientalizare — un amestec între fastul bizantin și corupția levantină, potrivit Adevarul.
Românii, aflați între Occident și Orient, au oscilat de-a lungul secolelor între două lumi. Dacă în Evul Mediu tendința fusese spre modelul apusean, cu proiecte de modernizare în spiritul Europei Centrale, secolul al XVIII-lea a adus o schimbare brutală de direcție.
După domniile dublu-joc ale unor conducători precum Constantin Brâncoveanu sau Dimitrie Cantemir, otomanii, exasperați de trădările repetate, au decis să pună capăt autonomiei politice a Principatelor.
În 1711, Moldova a fost preluată de Nicolae Mavrocordat, iar cinci ani mai târziu, același domnitor s-a instalat și în Țara Românească, inaugurând epoca fanariotă — o perioadă de decădere morală și dependență totală față de Poartă.
Fanarioții, între fast, corupție și jaf
Domnitorii fanarioți veneau la putere plătind sume uriașe în schimbul tronului, bani pe care trebuiau apoi să-i recupereze prin biruri, taxe și abuzuri asupra supușilor. Totul se cumpăra și se vindea: funcțiile, justiția, iertarea păcatelor. „Timpurile sunt în așa fel încât toți, până și ciohodarii cei mai mici, sunt ca fiarele sălbatice”, scriau capuchehaiele lui Constantin Mavrocordat.
Tributul către Poartă ajunsese la 50.000 de guldeni anual, iar comerțul era monopolizat de otomani. Negustorii români erau obligați să vândă marfa la prețuri mizere, în timp ce fanarioții își umpleau vistieriile.
Această formă de exploatare a generat o reacție în lanț: fiecare funcționar, fiecare boier, fiecare slujbaș își lua partea. „Peșcheșul” devenise o regulă nescrisă a supraviețuirii.
Societatea se turciza rapid. Moda orientală, expresiile turcești, obiceiurile de la curte și până la mesele țăranilor au schimbat înfățișarea lumii românești.
De la papuci cu vârf ascuțit și divanuri împodobite, la baclavale și șerbeturi, cultura locală a fost invadată de fastul și superficialitatea Orientului. Dar, dincolo de aparențe, cel mai adânc s-a înrădăcinat reflexul corupției – ideea că orice se poate obține cu bani, influență sau o vorbă bine plasată.
„Școala vieții” și nașterea „băieților deștepți”
Călătorii străini care au trecut prin Principate în secolul al XIX-lea au descris o lume în care cinstea devenise o excepție.
Contele de Langeron, ofițer francez în slujba Rusiei, nota că în Țara Românească „toate slujbele se cumpără, iar fiecare dregător se îmbogățește din jafuri și abuzuri”. Sistemul era perfect închis: domnul mituia Poarta, boierii mituiau domnul, slujbașii mituiau boierii, iar oamenii simpli trebuiau să plătească pentru orice favor.
Așa s-a născut un nou tip de mentalitate — modelul „descurcărețului”. Cel care reușea nu prin muncă sau merit, ci prin relații, șpagă și „școala vieții”.
Această „educație” informală a înlocuit competența, iar traficul de influență a devenit o artă. În același timp, turnătoria – pâra – a fost ridicată la rang de strategie politică. Rivalii erau denunțați la Poartă în schimbul unui sac de galbeni și al unei promisiuni de funcție.
