Suma ireală pe care Marian Godină a strâns-o după ce a renunțat la țigări: „Degetele arătătoare de la ambele mâini erau galbene”

Ultima actualizare:

Cunoscutul polițist din Brașov, Marian Godină, recunoaște că renunțarea la fumat i-a adus în conturi o sumă frumușică de bani. Cât a reușit acesta să agonisească după ce a scăpat de viciul care l-a ținut captiv ani de zile, descoperiți din rândurile de mai jos.

 Marian Godină / foto: Captură Antena 1
Marian Godină / foto: Captură Antena 1

Marian Godină, polițistul care a devenit faimos în urma diverselor sale postări pe rețelele de socializare la adresa anumitor vedete din România, a împărtășit cu fanii săi o poveste inspirațională care are legătură cu renunțarea la fumat. 

Cum a renunțat Marian Godină la fumat 

Ultima țigară fumată de Marian Godină a fost pe data de 22 august 2022. Mărturisea cum existau momente în care fuma chiar și două pachete pe zi, uneori ajungând la al treilea. 

„După ce terminam și al doilea pachet, apucam să mai fumez câteva țigări și din al treilea. Se întâmpla asta aproape zilnic, iar zilele în care să nu termin două pachete erau din ce în ce mai rare. Degetele arătătoare de la ambele mâini erau galbene. Cu toate astea făceam sport și pe atunci și reușeam cumva să nu mă afecteze fumatul în privința asta.

Apariția Mariei cred că mi-a dezvoltat brusc un simț al conservării pe care până atunci nu îl aveam sau îl aveam prea slab. Știam că, în ritmul ăsta, până la primul avc nu e cale lungă, deși alcool nu consumam deloc.

Pe 22.08.2022, adică fix în urmă cu doi ani, am decis că nu voi mai fuma. Cu regret în suflet, am rugat un prieten care venea la mine să îmi aducă și un pachet de țigări, pentru că eu mai aveam doar vreo două și nu aș fi vrut să închei cu așa poftă. Am fumat până pe la prânz tot pachetul ăla, iar la ultima m-am filmat trăgând ultimele fumuri și stingând-o. A fost ultima țigară pe care am atins-o. În cei doi ani am avut câteva momente în care era gata-gata să mă reapuc, dar de fiecare dată am reușit să mă abțin.”, a scris Marian Godină în cea mai recentă postare de pe Facebook.

Câți bani a economisit după ce a scăpat de viciu

Faptul că a renunțat la țigări a venit cu mai multe avantaje pentru polițist, nu doar din punct de vedere al sănătății, ci și financiar. În doi ani de zile, Marian Godină a reușit să economisească în jur de 36.000 de lei. 

  „Au fost perioade în care în fiecare dimineață îmi era o poftă teribilă de fumat. Și acum îmi mai e poftă uneori, dar e din ce în ce mai rară și mai redusă. Ca statistici aproximative, pentru că s-au mai scumpit între timp, am salvat în acești doi ani 35.798 de lei, am "nefumat" 29222 de țigări (îmi pot doar imagina cum ar arăta aproape 30 de mii de chiștoace) și am economisit ca timp 121 de zile pe care le-aș fi consumat fumând.

Dacă ai de gând să te lași de fumat, să știi că va fi una dintre cele mai mari realizări ale vieții, cel puțin eu așa simt. Și sunt sigur că poți, e nevoie doar să își dorești.

Eu am reușit fără nicio metodă, doar cu pură ambiție, dar poți apela la fel și fel de metode. Succes!”,  concluzionează Marian Godină în postarea de pe Facebook. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
Iosif Stalin citind ziarul (© Wikimedia Commons)
image
actualitate.net
image
actualitate.net