Testul rutier pe care șoferii îl pică pe capete. 6 din 10 o dau în bară. Cine va trece ultimul prin intersecție

Este extrem de important să cunoaștem cât mai bine regulile de circulație, atunci când ne urcăm la volan. Acestea au ca scop nu doar fluidizarea traficului, dar ne vor ajuta să ajungem mereu la destinație în siguranță, fără să ne punem pe noi, sau pe cei din jurul nostru, în pericol. Iar atunci când ajungem la o intersecție de acest fel, trebuie să știm precis în ce ordine vor putea trece mașinile!

În ce ordine vor porni autovehiculele
În ce ordine vor porni autovehiculele

Siguranța în trafic este extrem de importantă, iar pentru a ajunge cu bine la destinație, este extrem de important să cunoaștem cât mai bine regulile de circulație. Acestea ne vor ajuta să navigăm chiar și cele mai complexe momente din trafic, cum ar fi ordinea în care pot trece mașinile printr-o intersecție.

De exemplu, în acest caz, putem vedea că ne este prezentată o intersecție cu patru brațe, la care așteaptă trei autovehicule: un autobuz, un autoturism, dar și o autocamionetă mov. Iar dacă știm bine regulile de circulație, vom putea ști precis în ce ordine trebuie să treacă aceste trei vehicule!

Ce vehicul va avea prioritate în intersecție

În primul rând, atunci când ajungem la o intersecție, este important să ne dăm seama rapid dacă aceasta este dirijată, sau nu. În acest caz, este vorba despre o intersecție dirijată, lucru pe care îl putem vedea datorită semnelor ce reglementează prioritatea.

Iar odată ce putem vedea ce ne indică semnele, devine ușor să urmăm regulile de circulație. În cazul de față, putem vedea că autobuzul este cel care circulă pe drumul cu prioritate, așa că va putea trece primul!

În ce ordine vor porni mașinile

Mai departe, există o situație de egalitate între mașină și autocamioneta mov, deoarece se află la indicatorul ce indică cedarea trecerii. Astfel, se aplică regula priorității de dreapta, lucru ce înseamnă că următorul vehicul ce va putea porni este autocamioneta mov.

Astfel, putem vedea că primul va trece autobuzul, urmat de autocamionetă, iar de abia la final va porni și mașina albastră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
turist grec jpg
scrisoare istock jpg
test rutier (2) jpg
plante jpeg
toaleta curatenie istock jpg
Tânăra cu bani Foto Freepik com jpg
aeroport  jpg
orase din romania colaj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net