Traseul frumos din România pe care trebuie să-l faci în 2024. E un colț de rai ascuns în inima Munților Bucegi

Ultima actualizare:

Munții Bucegi sunt printre cele mai fascinante locuri din România, reprezentând un magnet pentru exploratori și pasionații de natură. Atrage numeroși turiști în fiecare an, însă puțin sunt cei care știu că ascund un traseu, deosebit de frumos, accesibil indiferent de sezon, ce poate fi parcurs atât de pasionații de drumeții, cât și de cei care caută senzații tari.

Traseul fascinant, ascuns în Munții Bucegi / foto: Pixabay
Traseul fascinant, ascuns în Munții Bucegi / foto: Pixabay

Valea Bucșoiului din Masivul Bucegi își are obârșia în Creasta Bucșoiului Mic, cunoscutăși ca Creasta Balaurului, la aproximativ 100 de metri diferență de nivel sub Vârful Bucșoiu Mare (2492 m). Urcușul pe vale din Poiana Buzăului până la Omu (E. Cristea) durează 3-5 ore vara, puțin mai mult iarna.

„Valea Bucșoiului este abruptă și foarte friabilă în ultima parte. Săritorile sunt mai dificil de trecut ca cele de pe Valea Albă, dar asemănătoare ca dificultate cu cele de pe Valea Mălinului sau Valea Gălbinele. Valea Bucșoiului este cotată cu gradul clasic 1B. Toate săritorile, precum și variantele de abordare sunt foarte bine descrise de Zoly în acest articol, unde am găsit toate indiciile de care aveam nevoie pentru a urca pe Valea Bucșoiului fără să bâjbâim prea mult”, potrivit greuladeal.ro.

Cu toate acestea, partea superioară a văii este destul de abruptă și traseul este dificil, necesitând echipament adecvat, cum ar fi colţari şi piolet, eventual o coardă / cordelină pentru asigurare (în funcție de condițiile de zăpadă).

Traseul din România este accesibil indiferent de sezon

Traseul din Munții Bucegi este accesibil atât vara, când pădurile și pajiștile alpine sunt de un verde uluitor, cât și iarna, când zăpada și liniștea munților învăluie zona într-o atmosferă de basm, oferind o experiență unică ce poate fi văzută în România.

În timpul verii, vă puteți plimba pe poteci marcate care șerpuiesc prin peisaje variate, de la păduri de conifere la stânci impunătoare și poiene alpine, și puteți admira splendoarea florei și faunei din Bucegi.

Iarna, Valea Bucșoiului se transformă într-un paradis alb, cu un peisaj înghețat de o frumusețe rară, iar liniștea este întreruptă doar de sunetul cristalin al pârâurilor care curg prin vale.

Echipamentul adecvat și normele de siguranță montană sunt recomandate pentru oricine dorește să exploreze această minune naturală. Indiferent de anotimp, Valea Bucșoiului rămâne o destinație de neegalat, care promite aventuri memorabile și peisaje ce fascinează pe oricine.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net