Tunelul misterios de la Vatican care a salvat vieți și ar fi ascuns povești de amor interzise. Se spune că bărbații își puteau recăpăta aici virilitatea

Puțini știu că la Vatican există un tunel secret, vechi de sute de ani, care a alimentat nenumărate legende. Passetto di Borgo, sau „Er Coridore de Borgo”, cum se numea odată, a fost calea de salvare a papilor în cele mai grele momente, dar și martorul unor povești de amor interzise.

Tunelul misterios de la Vatican / foto: Shuttterstock
Tunelul misterios de la Vatican / foto: Shuttterstock

Construit inițial ca parte a unei structuri defensive în secolul al VI-lea, în zona Castelului Sant’Angelo, tunelul, care se întinde pe 700 de metri, a fost refăcut și fortificat în jurul anului 852 de Papa Leon al IV-lea, pentru a proteja Bazilica Sfântul Petru și împrejurimile de atacurile sarazinilor.

Forma sa actuală, ridicată și întărită cu ziduri solide, datează, cel mai probabil, din secolul al XIII-lea, deși unii istorici susțin că a fost finalizat mai târziu, în perioada antipapei Ioan al XXIII-lea, anunță „Turismoroma.it”.

Passetto di Borgo, astăzi o pasarelă simplă, acoperită cu cărămidă, le permitea cândva soldaților Vaticanului să supravegheze zona și să reprime revoltele cu săgeți sau arme de foc. Tot aici erau transportați, în secret, prizonierii importanți direct în temnițele Castelului Sant’Angelo, menționează site-ul.

Papa Alexandru al VI-lea și tunelul iubirilor secrete

Passetto di Borgo a avut o importanță crucială în cele mai întunecate episoade ale Romei, precum în anul 1494, când Papa Alexandru al VI-lea a fugit prin tunel pentru a se adăposti de armatele regelui Carol al VIII-lea al Franței. Legenda spune că acesta nu a folosit Passetto doar pentru a-și salva viața. Se crede că Papa Alexandru al VI-lea se strecura prin coridor pentru a ajunge la apartamentele amantelor sale, ferit de privirile lumii. Din această poveste s-a născut și un obicei bizar: se spunea că bărbații care parcurgeau de 77 de ori tunelul (aproximativ 60 de kilometri în total) își puteau recăpăta virilitatea pierdută.

Astăzi nu mai servește drept cale de fugă sau loc de întâlnire secretă. Din anul 2000, Passetto di Borgo este deschis turiștilor, cu tururi ghidate. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
WhatsApp, foto Shutterstock jpg
ski 4028979 1280 jpg
Mihaela Bilic, foto Instagram, Shutterstock jpg
Furtuna Foto Pixabay jfif
Salina Praid atrage anual mii de turişti jpeg
Vatican, foto Shutterstock jpg
Cătălin Predoiu Foto: Facebook
image
actualitate.net
image
actualitate.net