Un castel vechi de aproape 500 de ani din Munții Dolomiți, de peste 2.000 mp, cu 8 dormitoare și 12 băi, a fost scos la vânzare
Un castel impresionant din secolul al XVI-lea, aflat în Munții Dolomiți, a fost scos la vânzare în Tirolul de Sud, Italia. Proprietatea este situată în localitatea Abtei, din Val Badia, și are un preț de 20 de milioane de euro. Castelul este promovat prin casa de licitații Sotheby’s drept un „castel atemporal în inima Dolomiților”.

Construit în anul 1536, Castelul Colz se ridică pe un promontoriu de stâncă dolomitică și oferă o priveliște spectaculoasă asupra Alpilor. Clădirea poartă numele unor proprietari de mai târziu și este considerată un exemplu rar de reședință nobiliară în stil gotic-renascentist. De-a lungul timpului, imobilul a avut mai multe întrebuințări, fiind folosit inclusiv ca restaurant și hotel.
Un angajat al primăriei din Abtei a declarat pentru jurnaliștii Bild că, după moartea fostei proprietare, autoritățile locale și-au manifestat interesul pentru achiziționarea castelului, „însă moștenitorii nu au fost de acord, la acel moment, cu prețul propus”.
Castelul are 8 dormitoare și 12 băi
În acest moment, urmașii fostei proprietare încearcă să vândă imobilul prin casa de licitații Sotheby’s, unde castelul este prezentat ca o proprietate rară din zona Alta Badia. Clădirea se întinde pe o suprafață de 3.680 de metri pătrați și include 8 dormitoare și 12 băi. De asemenea, noul proprietar ar beneficia de o priveliște amplă spre Alpi, dar și de facilități precum zone de relaxare și spații pentru parcare.
Chiar dacă tranzacția este anunțată ca fiind una de tip „negociere confidențială”, valoarea cerută a devenit cunoscută publicului. Consiliera locală a Partidului Verzilor, Dr. Elide Mussner, a declarat pentru Bild că imobilul este scos la vânzare pentru 20 de milioane de euro și a atras atenția că, la un asemenea preț, castelul riscă să fie accesibil doar speculanților sau oamenilor foarte bogați din afara regiunii.
Conform unui raport de evaluare întocmit de primăria din Abtei în urmă cu câțiva ani, castelul, împreună cu elementele sale defensive, precum crenelurile și cele două turnuri, avea o valoare estimată de aproximativ 3,5 milioane de euro. Autoritățile locale și-au exprimat la acel moment dorința de a prelua clădirea, având în vedere importanța sa istorică pentru zonă și pentru comunitatea ladină, care păstrează a treia limbă oficială a Tirolului de Sud.
Prin comparație, anul trecut a fost scos la vânzare cel mai scump castel din lume, cu un preț de 425 de milioane de euro. Este vorba despre o proprietate regală situată în apropiere de Paris, amplasată pe un teren de dimensiuni impresionante.



































