Un nou document scoate la iveală ororile comunismului: „Am împușcat opt. Pe ceilalți i-am strangulat"
Crimele comunismului continuă să surprindă până în ziua de azi istoricii. Documente descoperite recent scot la iveală cum au sfârșit de fapt mai mulți deținuți care fuseseră condamnați la închisoare.
Mai mulți deținuți, implicați în mișcarea de rezistență anticomunistă, au fost ucișii cu sânge rece în anii '50, de către persoane desemnate din cadrul Securității și a Miliției, din ordinul Ministerului de Interne. Aceste crime au fost acoperite multă vreme, astfel că nimeni nu a știut până recent ce anume a cauzat moartea celor închiși în penitenciarele comuniste de la acea vreme.
„În lipsa unor documente edificatoare sau a unor mărturii venite din partea persoanelor ce au fost implicate în aceste omoruri, multă vreme nu s-a știut care a fost soarta și sfârșitul acestor oameni. Au fost emise și vehiculate doar opinii, care însă nu au putut oferi răspunsuri reale despre împrejurările morții și dispariției acestor deținuți, cum și unde au fost omorâți, unde le-au fost îngropate trupurile sau cine au fost decidenții și făptuitorii crimelor“, a declarat istoricul și arheologul Gheorghe Petrov, notează Adevarul.ro citând revista Memoria.
Potrivit istoricului, arestații au fost anchetați la sediile Securității din Cluj, Turda și Alba Iulia. La sfârșitul lui 1949, inculpații au fost judecați și condamnați la Tribunalul Militar din Sibiu.
„Cum numărul celor care urmau să fie judecați era foarte mare, regimul a evitat trimiterea în instanță a unui singur lot de persoane, care ar fi demonstrat că rezistența anticomunistă era o mișcare de mare amploare. În consecință, s-a decis repartizarea celor arestați în mai multe loturi. Ca urmare, au fost formate peste 15 loturi, fiecare cuprinzând aproximativ 20 de persoane“, spune Gheorghe Petrov.
Judecătorii de la Tribunalul Militar din Sibiu au fost nemiloși. Din lotul principal șapte persoane, în frunte cu maiorul Dabija au fost condamnați la moarte. Osândiții au fost executați la Sibiu la 28 octombrie 1949, iar trupurile lor au fost aruncate într-o groapă comună din săpată la marginea Cimitirului Central din Sibiu. Rămășițele lor au fost descoperite abia în 1993, cu ajutorul unui paznic bătrân, Ioan Silaghi, care fusese martor la execuțiile care avuseseră loc în urmă cu peste 40 de ani.
În 1950, 13 deținuți, 12 bărbați și o femeie, din penitenciarele Aiud, Gherla, Sibiu, Pitești, Mislea au fost duși la Penitenciarul Tribunalului din Cluj. Ulterior șeful Direcției Regionale a Securității Poporului Cluj, colonelul Mihai Patriciu, a cerut predarea celor 13 deținuți. Potrivit unor acte de deces false, întocmite la Oficiul de Stare Civilă al Primăriei orașului Cluj, cei 12 bărbați și o femeie ar fi murit în zilele de 2, 3 și 5 aprilie 1950, din cauza unor probleme de sănătate, afecțiunile invocate fiind: TBC pulmonar, miocardită cronică, insuficiență circulatorie, congestie pulmonară și pneumonie.
Securitatea a dat ordine clare în perioada 1949 - 1950, ca mai mulți deținuți să fie scoși din penitenciare și asasinați. Acesta a fost cazul și celor 13 deținuți de la Cluj: Ioan Robu, Alexandru Maxim, Nicolae Nițescu, Alexandra Pop, Simion Moldovan, Mihai Angheluță, Victor Vandor, Ioan Bedeleanu, Emil Dalea, Mihai Florinc, Petru Mărgineanu, Emil Olteanu și Florian Picoș. Adevărul a ieșit la iveală după ce în Arhiva Securității a fost descoperită o declarație a maiorului de miliție Eugen Alimănescu, cu privire la aceste crime.
«Este vorba despre o declarație din 2 iulie 1954, dată în anchetă la Securitate de către fostul maior de miliție Eugen Alimănescu, personajul care a fost implicat direct în asasinarea la ordin, în mai multe zone ale țării, a zeci de deținuți politici condamnați inițial la pedepse cu închisoarea. În document, Alimănescu face dezvăluiri despre locurile din țară unde i-au fost încredințate misiuni criminale, despre metodele de acțiune și persoanele care au participat și l-au sprijinit în teren sau, în unele cazuri, chiar și despre cum s-au debarasat de cadavrele celor uciși», spune istoricul Gheorghe Petrov.
În 1950, echipa condusă de Eugen Alimănescu s-a îndreptat către Pitești, unde, în colaborare cu Securitatea din Pitești, a ucis 15 persoane, membrii ai rezistenței anticomuniste, din Dobrogea. Alimănescu a plecat apoi spre Cluj, unde a continuat atrocitățile, despre a care a povestit el însuși în cadrul unei declarații:
„Dela Pitești am plecat la Cluj, unde n-e aștepta Tv. Patriciu Directorul Securității Cluj și ajutorul său de comandant. După ce am recunoscut terenul am împușcat 8 în marginea orașului Bistrița în pădure într-o groapă bine ascunsă. Ceilalți 8 nu i-am mai împușcat ci i-am ștrangulat cu sfori în pădurea dintre Teaca și Reghin la circa 6 km de Teaca“.
