Unde se află Muntele Fericirilor, unul dintre cele mai importante locuri sfinte pentru creștini. I se mai spune și Muntele Beatitudinilor, iar doi români au ajuns acolo

Muntele Fericirilor este unul dintre cele mai importante locuri sfinte pentru creștini, iar doi români cunoscuți și apreciați în mediul online au ajuns acolo. Vloggerii au prezentat, de asemenea, imagini din acest loc sacru, plin de însemnătate.

Unde se află Muntele Fericirilor / foto: Pexels.com
Unde se află Muntele Fericirilor / foto: Pexels.com

Situat în nordul Israelului, pe platoul Korazim, Muntele Fericirilor, cunoscut și sub denumirea de „Muntele Beatitudinilor”, este locul unde se crede că Iisus Hristos a rostit Predica de pe Munte, una dintre cele mai cunoscute și profunde învățături din Noul Testament. De asemenea, tradiția ne spune că acolo s-a înălțat o biserică, care, fiind distrusă de perși, a fost rectitorită.

 Muntele Fericirilor, un loc încărcat de spiritualitate

Andreea și Ionuț Chiper, cuplul din spatele canalului de YouTube „HaiHui în 2”, au ajuns în acest loc sfânt, unde se spune că Iisus Hristos a predicat. Imaginile filmate chiar de cei doi au fost prezentate în emisiunea „La Măruță”, de pe Pro TV, iar locul pare a fi de o frumusețe aparte:

Este unul dintre cele mai importante lucruri pentru creștini datorită faptului că aici a ținut Iisus una dintre cele mai importante predici care începe astfel: «Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor»”, a spus Andreea.

Pe Muntele Fericirilor, potrivit Evangheliei după Matei (cap. 5), Mântuitorul a rostit cele opt Fericiri, care alcătuiesc un mesaj esențial despre iubire, smerenie, dreptate și milă. Acestea sunt:

1. Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor.

2. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

3. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

4. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.

5. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

6. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

7. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema

8. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
WhatsApp Image 2026 03 13 at 21 35 08 jpeg
1 urzici cu smantana jpg jpeg
Design fără titlu (5) png
image png
Adrian Sârbu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Bichon maltese FOTO Shutterstock jpg
Imagine ilustrativă sedentarism foto shutterstock jpg
image png
image
image