Unicul imperiu al românilor din istorie. A durat 235 de ani și a rivalizat cu Imperiul Bizantin

Atunci când vine vorba despre statele medievale românești, cei mai mulți oameni se gândesc imediat la Țara Românească, Moldova și Transilvania. Însă, chiar înainte de apariția acestora a mai existat un altul, considerat un imperiu îndeajuns de puternic încât să îi rivalizeze chiar și pe bizantini. Iar în ciuda faptului că istoricii folosesc diferite nume pentru acest stat, se știe că a fost condus de o dinastie vlahă.

Petru și Asan au condus o revoltă antibizantină
Petru și Asan au condus o revoltă antibizantină

În general, denumirea de vlah era una folosită pentru populațiile romanizate din zona Balcanilor și a Europei Centrale. Populații pe care astăzi le cunoaștem drept daco-românii, aromânii, megleno-românii și istroromânii erau considerate, în acele vremuri, vlahi. Iar cu 150 de ani înainte de formarea Moldovei și a Țării Românești, vlahii se aflau la conducerea unui stat despre care puțini își mai amintesc astăzi, în țara noastră.

Mai prescis, este vorba despre un imperiu pe care istoricii români precum Nicolae Iorga, l-au spus Țaratul româno-bulgar sau vlaho-bulgar. În același timp, istoricii bulgari îl numesc al doilea țarat bulgar.

Statul uitat din istoria românilor

Primul Țarat Bulgar fusese un stat formidabil, ce se întindea de la Marea Neagră până la Budapesta. Însă, el a fost cucerit de Imperiul Bizantin în 1018. Iar peste mulți ani, în toamna lui 1185, o revoltă antibizantină a izbucnit în regiune.

În fruntea rebelilor se aflau doi frați vlahi, Petru și Asan. Sub steagul acestora au luptat vlahi, bulgari, cât și alte populații migratoare din zonă. Cronicarul bizantin, Nicetas Choniates, chiar menționează că cei doi frați erau vlahi.

„Acei barbari ce locuiesc peste tot cuprinsul muntelui Hemus şi care înainte se numeau Mysi, iar acum se chiamă Vlahi”, a scris acesta, potrivit adevarul.ro.

Cei mai mulți țari au murit violent

Noul stat vlaho-bulgar devine rapid o putere regională incontestabilă, care pune probleme serioase bizantinilor. Iar până în a doua jumătate a secolului XII, la tronul acestui imperiu s-au succedat regi din dinastia vlahă a Asăneștilor.

Nu mai puțin de opt țar Asănești s-au aflat pe tronul acestui stat, care a purtat numeroase războaie cu vecinii săi. Șase dintre acești țari au murit violent, fiind îndepărtați de la putere chiar de rudele lor. După marea invazie mongolă din 1241, țaratul își pierde o mare parte din putere, iar tronul este preluat de o nouă dinastie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cum sa slabesti 10 kg  inainte de venirea verii  Sursa foto Pixabay weight loss 7705107 1280 jpg
image png
metrou bucuresti foto fb jpg
bloc vechi jpg
winter landscape 2995987 1280 jpg
pierderi de memorie jpg
image png
ceai memorie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net