34 de ani de la noaptea nucleară de la Cernobîl. Românii au aflat despre accident de abia la o săptămână după
Pe 26 aprilie 1986, la ora 1.23, un experiment ratat la 1.000 de kilometri de Bucureşti s-a transformat într-un dezastru nuclear care a făcut să se oprească inima Europei. În timpul unui test la Centrala Nucleară de la Cernobîl, din Republica Sovietică Socialistă Ucraina, un reactor a explodat, s-a produs un incendiu, iar cantităţi uriaşe de substanţe radioactive au fost răspândire în atmosferă.
Testul realizat în Uniunea Sovietică trebuia să arate cum ar face faţă reactorul centralei de la Cernobîl în timpul unei întreruperi a energiei electrice. Dar lucrurile nu au decurs cum era prevăzut şi învelişul de grafit al reactorului 4 al Centralei Nucleare a explodat, iar scutul superior al clădirii care cântarea peste 1.000 de tone a fost pulverizat. În incendiul care nu a putut fi stins decât după zece zile au murit pe loc trei oameni, iar alţi 29 s-au prăpădit în zilele următoare. Ucraina era atunci parte a URSS, iar regimul lui Mihail Gorbaciov n-a informat despre accident nici măcar populaţia aflată în imediata apropiere a dezastrului. Primele informaţii despre nivelul crescut al radiaţiilor au venit pe 28 aprilie dintr-o localitate mică din Suedia, Gõvle.
România se afla în plină Epocă de Aur. Regimul Ceauşescu a informat populaţia despre accidentul din Ucraina abia pe 2 mai 1986. Românii au primit atunci mai multe sfaturi: să folosească numai apa potabilă din reţeaua urbană, din puţurile de adâncime sau apă minerală; să asigure înainte de consum spălarea riguroasă cu apă potabilă a legumelor şi a fructelor; copiii să evite ieşirile în spaţii deschise; unităţile agricole şi gospodăriile să asigure adăparea animalelor din puţurile de adâncime.
Elevii români au primit iodură de potasiu
Între 10 şi 31 mai 1986, Ministerul Sănătăţii a introdus unele restricţii în utilizarea lactatelor şi a trecut la împărţirea către românii cu vârsta până în 18 ani a iodurii de potasiu. Nu au fost făcute publice niciodată statistici cu privire la românii care au avut de suferit ca urmare a radiaţiilor. Specialiştii au făcut însă în acele vremuri o legătură între dezastrul de la Cernobîl şi creşterea cazurilor de cancer, în special tiroidian, şi a cazurilor de leucemie şi cancer osos, mai ales în zona Moldovei.
După accident, copacii din apropierea reactorului şi-au schimbat culoarea în roşu aprins. Rata mortalităţii e greu de estimat, dar experţii cred că între 4.000 şi 90.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza accidentului. În plus, se estimează că între 100.000 şi 200.000 de avorturi au avut loc în Europa după accident. Oraşele Cernobîl, Pripiat şi zona înconjurătoare sunt cunoscute acum oficial drept Zona de Excludere. În acest perimetru există şi în prezent o concentraţie mare de radiaţii.
După explozie, 600.000 de cetăţeni sovietici au participat timp de mai multe luni la lucrările de construcţie a unui sarcofag de beton, pentru oprirea radiaţiilor. În plus, aceşti oameni au avut ca sarcină şi curăţarea zonei contaminate din jurul centralei atomice. Zona de Excludere a ajuns loc de pelerinaj pentru specialiştii care studiază consecinţele accidentului nuclear, dar vin şi mulţi turişti curioşi. Accesul în Zona de Excludere a Centralei Nucleare Cernobîl este posibil numai cu un ghid autorizat şi cu măsuri de protecţie în faţa radiaţiilor. Turiştii sunt avertizaţi că nu au voie să atingă obiectele sau vegetaţia.
