Acesta e locul în care Iisus s-a căsătorit și a crescut doi copii
O ipoteză șocantă pentru creștini își face tot mai mult loc în cărți care tratează istoria religiei: Iisus nu ar fi murit pe cruce, dimpotrivă, ar fi supraviețuit, s-ar fi căsătorit și ar fi avut doi copii. Unii cercetători susțin că au găsit și locul în care ar fi trăit după răstignire.
Rennes-le-Chateau este un cătun situat în sudul Franței, la poalele Pirineilor și la câteva zeci de kilometri de țărmul Mării Mediterane. Relieful și clima aduc aminte de Țara Sfântă, numai că aceste două teritorii se află la marginile opuse ale lumii anticilor.
Cătunul poate trece neobservat pentru turistul neavizat: se află pe un vârf de deal, înconjurat de ziduri rămase din Evul Mediu, inundate de vegetație, și locuit de vreo 80 de oameni. Însă nu se întâmplă să fie ocolit pentru că acesta – se spune – ar fi locul în care Iisus Hristos a trăit după crucificare.
Iisus, înviere sau evadare?
În afara celor patru Evanghelii (Matei, Luca, Marcu și Ioan), nu există surse scrise din primele decenii după răstignire care să-l menționeze pe Iisus. Chiar și acestea au fost create mult după răspândirea creștinismului în bazinul mediteranean și constituie o sinteză a unei tradiții orale bogate. Abia după anul 325 (Conciliul de la Niceea) Biserica Creștină a stabilit forma Bibliei, așa cum o știm astăzi: Vechiul Testament (Biblia evreiască) și Noul Testament (4 Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistolele și Apocalipsa Sfântului Ioan). În această perioadă au fost anihilate ”ereziile”, învățături și povestiri alternative despre Iisus și viața lui care contraveneau liniei oficiale a Bisericii și politicii Imperiului lui Constantin.
O astfel de variantă, opusă dogmelor creștine oficiale, susține că Iisus nu a murit pe cruce și că a supraviețuit cu ajutorul lui Iosif din Arimateea, discipol și persoană înstărită, care și-a oferit propriul mormânt pentru îngroparea ”Învățătorului”. Cartea controversată ”Holy Blood, Holy Grail”, scrisă de Henry Lincoln, Michael Baigent și Richard Leigh și apărută în 1982, afirmă că Iisus nu era mort atunci când a ajuns în mormânt și că ar fi primit ajutorul lui Iosif pentru a se vindeca și a părăsi Iudeea discret. În timp ce discipolii săi au crezut că El a înviat, evreii care tocmai sărbătoreau Paștele erau convinși că au scăpat definitiv de un agitator care ”strică” credința instituită de Moise.
Sudul Galiei, loc de refugiu
Potrivit lui Lincoln și a colegilor săi, Iisus ar fi călătorit spre sudul Galiei. Nu era singur, ci însoțit de Maria Magdalena, pe care o iubea și una dintre femeile care, conform Noului Testament, au descoperit mormântul gol duminică dimineață, a doua zi după Paștele evreiesc.
În deceniul al patrulea al primului secol creștin, Galia era provincie romană, pacificată complet și cu o populație semnificativă evreiască, cel puțin pe coasta Mediteranei, în zona Marsiliei de astăzi. De altfel, Imperiul Roman condus de Tiberiu era împânzit de astfel de comunități, rezultate din emigrația evreilor din Iudeea, unde se produceau frecvent revolte obligându-i pe împărați să intervină în forță, chiar cu prețul a numeroase victime civile.
Așadar, Iisus ar fi ales o regiune unde s-ar fi simțit ca acasă și unde s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena.
Peștera Mariei Magdalena și Rennes-le-Chateau
În sudul Franței există o tradiție puternică privind cultul Mariei Magdalena, socotită o sfântă. Legendele locale vorbesc despre faptul că ea s-ar fi aflat alături de cei 70 de discipoli trimiși în lumea întreagă să propovăduiască noua religie. ”Faptele Apostolilor” menționează acest eveniment, fără a preciza numele ei. În schimb știm că Toma a fost misionar în India, Pavel a călătorit în bazinul Mării Mediteterane și ar fi fost alături de Maria, mama lui Iisus, în orașul Efes (Asia Mică), Petru a mers la Roma, Andrei în zona balcanică până în Dobrogea.
Maria Magdalena, în schimb, s-ar fi stabilit în Galia, unde a trăit 30 de ani după răstignirea lui Iisus. Conform tradiției franceze locale, ea ar fi părăsit Iudeea alături de fratele ei, Lazăr (cel înviat din morți), Maximinus (unul dintre cei 70 de discipoli) și alți însoțitori, după ce ar fi început persecuțiile împotriva creștinilor. Grupul acesta s-a stabilit la Marsilia, unde a răspândit învățăturile Mântuitorului.
Francezii cred cu tărie că Maria Magdalena a trăit acolo, iar o peșteră care-i poartă numele și care se află în Masivul Sainte-Baume (aproape de gurile Ronului) este loc de pelerinaj pentru catolici.
La câteva zeci de kilometri spre vest, lângă Pirinei, se află un loc la fel de încărcat de istorie: Rennes-le-Chateau. Și aici poveștile bătrânilor spun că ar fi trăit Maria Magdalena. În apropierea satului există două peșteri care îi poartă numele, mult mai mici decât cea unde se face pelerinaj. În plus, aici ar fi trăit și Iisus după ce ar fi început o viață nouă departe de pământurile natale, după anul 33. Cărțile care tratează acest subiect sunt de dată relativ recentă, din a doua jumătate a secolului al XX-lea și exploatează supoziții nesusținute de vreo dovadă palpabilă. În schimb, mizează pe faptul că în sat sunt ridicate o biserică ce poartă hramul Mariei Magdalena și un turn omonim. Același volum al lui Lincoln, Baigent și Leigh adună informațiile acestea.
Datele arhelologice indică faptul că o biserică a existat pe același amplasament de pe la anul 700, cu același hram, ceea ce poate oferi o idee despre cât de importantă a fost Maria Magdalena în zonă în cel puțin ultimii 1300 de ani. Noua biserică este mai recentă și a fost renovată (ca și turnul) de un preot ciudat de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Berenger Sauniere, care se îmbogățise peste noapte și care băgase toți banii în lucrările de restaurare.
Bârfele din sat sunt variante: unii cred că finanțele proveneau din donații făcute de americani pioși, alții spun că ar fi descoperit o comoară, fie vizigotă, fie din perioada de început a regilor Franței; o altă ipoteză este că părintele Sauniere descoperise documente foarte vechi care dovedeau faptul că Iisus și Maria Magdalena ar fi trăit acolo și ar fi avut copii. Inteligent, preotul Sauniere ar fi șantajat Vaticanul și ar fi obținut banii în schimbul păstrării secretului care ar fi distrus Biserica Catolică.
Aventurierii care caută dovezi despre relația dintre Iisus și Maria Magdalena și-au făcut apariția în micuțul sat. Ei spun că biserica restaurată de Sauniere conține indicii privind fuga lui Iisus din Palestina. Este avut în vedere mai ales ales un basorelief din Biserica Sfânta Maria Magdalena, în care apare Mântuitorul la mormânt, transportat de Iosif din Arimateea. Acțiunea are loc noaptea, însă evreii nu au voie să atingă un mort după apusul soarelui. În aceste condiții, cumva Iisus nu era mort?
Iisus și Maria au avut doi copii?
O nouă carte, apărută în noiembrie 2014 în Marea Britanie, aruncă bomba: Iisus ar fi avut doi copii. Cel puțin asta spun Barrie Wilson și Simcha Jacobovici în volumul ”Evanghelia pierdută”, în care prezintă traducerea și interpretarea unui manuscris din anul 570, scris în siriacă, limbă înrudită cu aramaica primului secol creștin, vorbită de Iisus și Apostoli.
Manuscrisul, în fapt un pergament, ar fi fost păstrat în ultimii 20 la British Library, biblioteca națională din Londra. Documentul are o istorie zbuciumată: este o traducere după un alt manuscris dinainte de anul 100, a fost ținut secret la Mănăstirea Sfântul Macarie din Egipt, ar fi fost cumpărat
în 1847 de la un intermediar și transmis către British Museum, unde curatorii n-au bănuit importanța lui.
Din cauza informațiilor șocante, greu de crezut, ”Evanghelia pierdută” este privită cu scepticism, iar Biserica a dat un comunicat oficial în care respinge afirmațiile din carte ca veridice.
Creștini arși de vii pentru erezie
Diversele povestiri despre relația dintre Iisus și Maria Magdalena nu sunt noi. În anul 1213, o cronică amintește că locuitorii din Beziers, sudul Franței, au fost arși de vii din cauza credinței lor că Mânturitorul și Maria au fost ”iubiți”, scrie Daily Mail.
În septembrie 2012, profesorul Karen L. King, de la Universitatea Harvard, a publicat o carte intitulată ”Evanghelia soției lui Iisus”. Aceasta are la bază un fragment de papirus provenind din Egipt și scris în coptă (succesoarea modernă a limbii faraonilor, încă vorbită în mănăstirile creștine de pe Valea Nilului), în care apare formularea: ”Iisus le-a spus lor: «Soția mea...»”.
Indicii în Noul Testament
În tentativa de a-și apăra ideile, autorii ”Evangheliei pierdute” spun că însuși Noul Testament conține indicii că Iisus era căsătorit cu Maria Magdalena. ”Iisus este numit «rabbi» în Evanghelii (rabin, «învățător» în traducerea românească n.r.). Un rabbi, astăzi, trebuie să fie însurat pentru a avea parohie. În primul secol, atunci când deveneai adult te căsătoreai”, declară Simcha Jacobovici.
Mai mult, continuă el, indiciul suprem este dat de ceea ce s-a întâmplat în Duminica Învierii. ”Evangheliile ne spum că ea a mers la mormântul lui Iisus pentru a-l spăla și înmiresma. Adică ea e doar un discipol și deja merge să scoată din giulgiu un trup gol? Femeile nu spală trupuri de rabbi sau de bărbați. Numai bărbații o fac – cu excepția situației în care e vorba de soția răposatului”, explică Simcha Jocobovici.
Lucruri sigure și deducții
Biblia, așa cum o cunoaștem astăzi, este varianta acceptată de Sfinții Părinți în secolul al IV-lea, în timpul și după domnia lui Constantin cel Mare. Până atunci au circulat multe ”evanghelii”, uneori contradictorii, bazate pe tradiții orale. Biserica a limitat numărul lor la patru: Matei, Luca, Marcu și Ioan. Celelalte au dispărut treptat din conștiința publică, unele manuscrise fiind păstrate în peșteri și mănăstiri din Orientul Apropiat și descoperite accidental în secolele recente (cazul Evangheliei lui Iuda și al manuscriselor de la Marea Moartă).
În ciuda faptului că sunt aprobate de Biserica Creștină, cele 4 Evanghelii nu pot fi considerate lucrări istorice. Ele au fost scrise probabil după anul 70, deci la mai bine de trei decenii de la Răstignire și după moartea primilor Apostoli; Petru, de exemplu, a fost ucis în timpul lui Nero, în jurul anului 65. Evenimentele prezentate pot fi văzute ca o sinteză sau ca o metaforă a activității lui Iisus.
Cert e că după anul 100 creștinismul era cea mai dinamică religie din Imperiul Roman, misionarii săi activând din Insulele Britanice (unde tradiția spune că a propovăduit Iosif din Arimateea) până dincolo de granițele răsăritene, în India.
Din punct de vedere istoric, Iisus nu apare în nicio lucrare a vremii. Multă vreme s-a crezut că nici Pilat din Pont nu a existat. Însă în 1961 a fost descoperit un fragment de piatră pe care scrie ”Pontius Pilatus Praefectus Iudaea” și care datează din anii 26 – 36, adică aproximativ perioada în care Iisus a propovăduit în Galileea și Iudeea. Fragmentul este păstrat la Muzeul Israelului din Ierusalim.
Persoana Mariei Magdalena este învăluit în mister. Unii istorici spun că era una dintre femeile bogate care l-au susținut pe Iisus, nicidecum o prostituată. Eroarea pare să fi apărut în Evul Mediu timpuriu, când a fost confundată cu o altă Maria, din Egipt, care era prostituată și care s-a pocăit. În Orientul Apropiat a existat un cult al Mariei din Egipt, iar în timp oamenii nu au mai făcut diferența față de Maria Magdalena. Se pare că aceasta din urmă provenea dintr-o familie bogată și își permitea să finanțeze deplasările lui Iisus și ale Apostolilor săi prin Țara Sfântă.
Femeile bogate au avut un rol important în răspândirea creștinismului în primele secole. Mai sensibile la mesajul ”Împărăția cerului se apropie”, ele au sponsorizat activitățile misionare și ridicarea de biserici. În plus au contribuit la convertirea membrilor familiei, uneori fără știrea soțului, asttfel încât în vremea lui Constantin cel Mare credința în Iisus era mai importantă decât orice alt cult din Imperiu.
