Arnold Schwarzenegger, mesaj pentru poporul rus: «Fiecare glonţ pe care-l trageţi, îl trageţi într-un frate sau o soră»
Celebrul actor american Arnold Schwarzenegger s-a filmat în timp ce îi solicita Kremlinului oprirea războiului cu Ucraina, publicând ulterior filmulețul pe platforma Twitter. De asemenea, starul internațional a transmis un mesaj și poporului rus, pe această cale.
Arnold Schwarzenegger a publicat pe Twitter un videoclip în care și-a dezvăluit opinia despre războiul ruso-ucrainean, solicitând stoparea acestuia.
Arnold Schwarzenegger, mesaj pentru poporul rus
„Iubesc poporul rus. De aceea trebuie să vă spun adevărul. Vă rog să urmăriţi şi să distribuiţi”, a scris actorul în descrierea care acompaniază mesajul său video. Acesta s-a adresat în mod direct Kremlinului: „Tu ai început acest război, tu îl conduci şi tot tu îl poţi opri. Este ilegal ceea ce faci”.
Schwarzenegger, care a și filmat în Moscova pentru un proiect de-al său, şi-a exteriorizat admiraţia faţă de cetăţenii ruşi care au avut curajul să protesteze împotriva războiului din Ucraina.
„Lumea v-a văzut curajul. Ştim că aţi suportat consecinţele. Aţi fost arestaţi, închişi şi bătuţi. Sunteţi noii mei eroi. Vieţile voastre şi viitorul vostru sunt sacrificate pentru un război fără sens, care este condamnat de întreaga lume.", a mai spus actorul.
Vedeta de la Hollywoord a ținut să precizeze că aproximativ 11 milioane de ruşi au familii în Ucraina. „Deci, fiecare glonţ pe care-l trageţi, îl trageţi într-un frate sau o soră dintre ai voştri. Fiecare bombă sau fiecare obuz care cade în Ucraina, nu cade asupra unui inamic, ci asupra unei şcoli, a unui spital sau a unei case.”, a mai spus el.
I love the Russian people. That is why I have to tell you the truth. Please watch and share. pic.twitter.com/6gyVRhgpFV
— Arnold (@Schwarzenegger) March 17, 2022
De asemenea, Arnold le-a adresat un mesaj și militarilor ruși, pe care i-a sfătuit să se gândească mai bine ce consecințe are acest conflict armat, explicând că pe președintele Putin nu îl interesează acestea.
De asemenea, actorul le-a spus soldaților ruși că le sunt ascunse multe adevăruri dureroase prin intermediul propagandei ruse. Acesta l-a adus în discuție și pe tatăl său, care ar fi luptat pentru naziști tot din această încredere „oarbă”, dar care a regretat ulterior.
„Pentru soldaţii ruşi care văd acest mesaj, ştiţi deja mult din adevărul pe care l-am spus. L-aţi văzut cu ochii voştri. Acesta nu este războiul pentru apărarea Rusiei la care au luat parte bunicii sau străbunicii voştri. Acesta este un război ilegal.”, a completat actorul, care a explicat că Federația Rusă s-a folosit de minciuni și de propagandă pentru a argumenta invazia din Ucraina.
Arnold Schwarzenegger şi-a încheiat mesajul prin a-și declara din nou admirația faţă de poporul rus. „Puterea şi inima poporului rus m-au inspirat întotdeauna.” a spus el, potrivit Adevărul.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!