Autoritățile au descoperit zeci de oi înghesuite într-un apartament din Franța. Ce urma să se întâmple cu ele

Autoritățile au descoperit zeci de oi înghesuite într-un apartament din Franța. Ce urma să se întâmple cu ele

Patruzeci de oi au fost găsite înghesuite într-un apartament gol din Franța, de 50 de metri pătrați, folosit ca locuinţă socială. Potrivit autorităților, aceste ovine urmau să fie sacrificate ilegal înainte de Eid al-Adha, sărbătoarea musulmană a sacrificiului. Doi bărbaţi purtând tricouri pătate de sânge au fost arestaţi.

Patruzeci de oi, descoperite într-un apartament din Franța / Foto: Freepik
Patruzeci de oi, descoperite într-un apartament din Franța / Foto: Freepik

Patruzeci de oi au fost descoperite de oamenii legii la Nisa, în sudul Franţei, în ceea ce ar fi trebuit să fie un apartament gol, de 50 de metri pătrați, folosit ca locuinţă socială. Podeaua fusese acoperită cu paie, iar, potrivit autorităților, bietele animale urmau să fie sacrificate ilegal înainte de Eid al-Adha, sărbătoarea musulmană a sacrificiului. 

Doi bărbați au fost arestați

Poliţia a descoperit un animal deja sacrificat în apartament, iar, în urma percheziției, doi bărbaţi purtând tricouri pătate de sânge au fost arestaţi. Oile rămase au fost date unui crescător.

În cele din urmă, pentru a preveni utilizarea ilegală a apartamentului liber, asociaţia locativă instalase o uşă securizată. În cursul zilei de vineri, în timpul unei inspecţii, apartamentul unde au fost ținute ovinele era încă gol. În timpul unei operaţiuni care a avut loc în blocul de apartamente duminică, ofiţerii departamentului de investigaţii penale au descoperit animalele, potrivit informațiilor oferite de ProTV.ro.

Oile, animale capabile să simtă frica

Oile sunt capabile să experimenteze emoții precum frica, mânia, furia, disperarea, plictiseala, dezgustul, fericirea și au o memorie uimitoare, mai exact pot recunoaște până la 50 de fețe ale altor ovine. Totodată, ele pot recunoaște și chipurile umane. Iar dacă te gândeai că asta este tot, te înșeli. Oile se pot auto-vindeca atunci când sunt bolnave, știind exact ce plante trebuie să mănânce și care ulterior le vor ajuta să le vindece.

De asemenea, dacă nu știai, la nivel global, cele mai scumpe oi provin din Elveţia, iar preţul unui exemplar din gama de top poate ajunge şi la 10.000 de dolari. Este vorba despre oile din rasa Valais Blacknose. În 2021, acestea au fost desemnate cea mai drăguţă rasă de oaie din lume. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
copii jpg
precious gems luxury transparent stones abundance generated by ai jpg
Cheltuiala pe mâncare jpg
female teacher with laptop working jpg
munti china panouri solare profimedia (1) jpg
cofraj oua   foto pixabay monicore jpg
Autostrada A3 Zimbor-Poarta Sălajului FOTO Facebook / Asociația Pro Infrastructură
philips adobestock jpg
image
image