Basmul fraților Grimm care prezice pericolul vremurilor prezente: omenirea slăbește în fața noului „peștișor de aur”
Un basm cules de frații Grimm, vechi de sute de ani, prezice vremurile pe care le trăim azi. Ce se poate întâmpla când toate dorințele sunt îndeplinite? O poveste aparent simplă, spusă de generații, vorbește despre lăcomie, nemulțumire și pericolul de a dori mai mult decât ți se cuvine. Acest basm german ilustrează perfect capcana în care poate cădea omul modern. În basm un pește îndeplinește toate dorințele. Astăzi, peștișorul de aur este inteligența artificială.
Ce se poate întâmpla atunci când dorințele nu mai au limite? Morala basmului e simplă: cine cere mai mult decât îi este dat riscă să piardă totul.
Povestea pescarului și a plăticii fermecate
În basmul german „Pescarul și soția sa”, cules de frații Grimm în 1812, un bătrân prinde într-o zi un pește ciudat: o plătică vorbitoare.
Basmul spune că bătrânul pescar trăia împreună cu soția lui, Ilsebill, într-o colibă sărăcăcioasă, pe malul mării. Într-o zi, el prinde în năvod un pește neobișnuit, care începe să vorbească. Se dovedește a fi un prinț fermecat și, în schimbul libertății sale, îi promite pescarului că va împlini orice dorință. Omul, modest și temător, îl eliberează fără să ceară nimic. Dar soția lui nu se mulțumește și începe să îi ceara lucruri tot mai exagerate.
Ilsebill îi cere peștelui o casă nouă. Dorința este împlinită pe loc. Însă femeia, odată ce simte puterea miraculoasă a plăticii, nu se mai oprește. Vrea un castel, apoi să devină regină, apoi împărăteasă, până când ajunge să ceară cel mai imposibil lucru: să devină papă, iar mai apoi chiar Dumnezeu.
Pe măsură ce dorințele cresc, marea devine tot mai tulbure și furioasă. Când cererea ei atinge limita ultimei cutezanțe, elementele se dezlănțuie: cerul se întunecă, valurile se ridică, iar Ilsebill este aruncată înapoi la coliba săracă din care plecase. Tot ce obținuse dispare într-o clipă.
Morala și actualitatea basmului
Morala basmului este limpede: cel care dorește fără măsură și cere mai mult decât i se cuvine sfârșește prin a pierde totul.
Frații Grimm au cules din folclor această poveste cu mult timp în urmă, dar mesajul ei răsună puternic astăzi, într-o lume în care tentația dorințelor instantanee este mai prezentă ca niciodată.
Astăzi, majoritatea tinerilor cresc cu un pește fermecat în buzunar.
Își pot dori temele făcute, iar peștele le va îndeplini dorințele. Pot dori să vadă orice act sexual imaginabil și (dacă ocolesc controlul regional de vârstă cu un VPN) acesta va fi vizibil. În curând își vor putea dori filme pe un subiect la alegere și acestea vor fi generate în câteva secunde. Își doresc să fi terminat deja eseul de la universitate și nu este nicio problemă. Eseul este scris cât ai bate din palme.
Această schimbare de abordare nu va răsturna doar relația noastră ca consumatori ai artelor creative, a conținutului scris, muzical sau vizual, ci va reconfigura și ce înseamnă a fi creativ și, prin urmare, ce înseamnă a fi om, scrie Clemens J Setz în The Guardian.
„Îmi pot imagina că majoritatea oamenilor, în viitorul apropiat, vor putea însărcina un reprezentant AI cu tot felul de interacțiuni plictisitoare — negocierea de contracte în numele lor sau acționarea ca agent, primirea și amortizarea criticilor, colectarea de informații, sondarea opiniilor și așa mai departe. Și marea nu se va întuneca niciodată”, notează autorul materialului.
Într-o societate unde totul poate fi obținut rapid, de la bunuri la experiențe generate digital, se ridică aceeași întrebare veche:
Ce se întâmplă când toate dorințele devin realitate?
Pentru moment, tinerele Ilsebill care stau în sălile de curs ale universităților încă pot fi sancționate când profesorul lor, care a crescut într-o altă eră, observă că și-a folosit peștele fermecat ca să-i scrie încă un eseu.
Dar asta va dura doar câțiva ani, până când Ilsebill va face parte dintr-o majoritate încrezătoare și majoritatea profesorilor vor fi crescut la rândul lor ca Ilsebill.
Ilsebill își dorește un iubit, un coach spiritual, un terapeut — și într-o clipă îl va avea. Cu fiecare dintre acești însoțitori, va părea că îi cunoaște de ani de zile, ceea ce este literar adevărat.
Într-o zi vrea cu adevărat să devină papă și imediat devine în mica ei lume. Dar dacă oricine poate deveni ușor papă, atunci farmecul de a fi papă dispare pentru generația Ilsebill. Pentru că lucrurile devin interesante și dorite doar când necesită o anumită rezistență sau un obstacol de depășit.
Astăzi, tot ceea ce discută cu AI-ul ei este considerat interesant și remarcabil. În sfârșit, cineva o ascultă cu atenție, într-un mod în care niciun partener uman nu ar putea asculta necondiționat.
Și ce se întâmplă dacă se ajunge în punctul în care toată împlinirea dorințelor o lasă pe Ilsebill cu un sentiment de goliciune?, se întreabă Setz.
Prima este calea decadenței. Cunoaștem acest mecanism din studiul oamenilor foarte bogați. În viitor, cei care au suficienți bani își vor putea permite în continuare terapeuți umani sau să meargă la cinema ca să vadă filme realizate cu oameni reali.
A doua cale este cea a micilor comunități separatiste care își creează artificial dificultăți și obstacole unul altuia, poate în stilul cluburilor sportive sau de vânătoare demodate, poate și într-un mod sectar.
Se întâlnesc în secret sau exclusiv pentru un eveniment clandestin într-un subsol, care le va cere să stea la coadă.
Nu există niciun scop în afară de actul chinuitor al statului la coadă în sine.
Astăzi, în 2025, statul la coadă este încă gratuit. Generațiile viitoare s-ar putea mira de asta.
A treia cale este cea mai probabilă și cea mai evidentă pentru Ilsebill.
În lumea ei de basm a împlinirii dorințelor, ea va descoperi un principiu cuprinzător care „colorează” din nou toate dorințele ei, le reechilibrează și le dă sens: vinovăția.
„Ilsebill își asumă firesc enorma vinovăție ecologică pentru risipa uriașă de resurse cauzată de AI. Principala vinovăție este transferată de la corporațiile gigant, de la companiile omniprezente sau chiar de la interacțiunea mai multor state, direct asupra lui Ilsebill, iar ea face acum lucrul logic: se restrânge și se pedepsește din ce în ce mai mult în modul în care își trăiește viața de zi cu zi”, conchide scriitorul.
În 2020, Clemens J Setz a câștigat prestigiosul premiu Kleist și un an mai târziu Premiul Georg Büchner, cel mai important premiu pentru literatura în limba germană
