Bulgaria vrea de urgență un pod cu România. Locul unde s-ar putea uni cele două țări

Ultima actualizare:

Bulgaria reclamă un deficit major de infrastructură pe granița cu România, unde pe o distanță de peste 470 de kilometri există doar două poduri peste Dunăre. Autoritățile de la Sofia avertizează că această lipsă de conexiuni reprezintă o vulnerabilitate pentru transportul regional și cer un acord rapid cu Bucureștiul și Atena pentru construirea de noi legături. Unul dintre proiectele propuse este ridicarea unui pod între Silistra și Călărași, care ar decongestiona traficul și ar întări coridorul de transport Nord–Sud din sud-estul Europei.

image

Vicepremierul și ministrul bulgar al Transporturilor, Grozdan Karadjov, a cerut o coordonare accelerată între Bulgaria, România și Grecia pentru construirea unor noi poduri și rute rutiere transfrontaliere. Oficialul a făcut apelul în cadrul unei reuniuni trilaterale cu ministrul adjunct al Transporturilor din Grecia, Konstantinos Kyranakis, și secretarul de stat român Horațiu Cozma, subliniind că infrastructura actuală este insuficientă pentru nevoile de transport ale regiunii.

„Noua Cortină de Fier” pe Dunăre

În prezent, Bulgaria și România sunt conectate doar prin două poduri de-a lungul celor 475 de kilometri de frontieră comună de pe Dunăre. Karadjov a descris această situație drept „o nouă Cortină de Fier în interiorul Uniunii Europene”, explicând că dependența de un singur punct de trecere — în special podul Ruse-Giurgiu — generează vulnerabilități majore.

„Când tot traficul este concentrat într-un singur punct, orice blocaj pe coridorul de transport Nord-Sud paralizează capacitatea. Nu este nici eficient, nici durabil ca model de transport. Avem nevoie urgentă de cel puțin o nouă trecere mai la est, de exemplu un pod între Silistra și Călărași”, a spus ministrul, citat de Bulgarian News Agency.

El a mai adăugat că legătura dintre București și Atena, precum și cea dintre Alexandroupolis și Odesa, ar trebui să fie o prioritate comună pentru toate cele trei țări.

„Avem nevoie de o integrare reală a transportului, nu doar de declarații politice”, a subliniat Karadjov.

Proiect comun până la finalul lui 2025

Kyranakis a sprijinit inițiativa Bulgariei, cerând „acțiuni concrete pe termen scurt”, iar Horațiu Cozma a menționat importanța strategică a coridorului Alexandroupolis–Ruse–Giurgiu–Moldova pentru România.

Cele trei părți au convenit să organizeze o reuniune tehnică la Salonic, la începutul lunii noiembrie, cu experți în infrastructură din toate țările.

Scopul întâlnirii este elaborarea unor proiecte comune care vor fi înaintate Comisiei Europene până la sfârșitul anului 2025, pentru a obține finanțare prin programe europene dedicate.

Karadjov a reiterat că accelerarea conectivității regionale este una dintre prioritățile Președinției Bulgariei la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est, esențială pentru dezvoltarea economică, securitate și integrarea rețelelor de transport europene.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
Ioan Luchian Mihalea crima homosexualitate comunism articolul 200 2 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
gaze Sursă foto: Profimedia
image
actualitate.net
image
actualitate.net