Ce ar semnifica pentru România recunoașterea anexării Crimeei de către Rusia. Dezvăluirile unui analist politic
Negocierile internaționale privind războiul din Ucraina par să fi intrat din nou într-un impas, după amânarea unui summit programat la Londra.
Lipsa secretarului american de stat și divergențele privind un nou plan de pace propus de administrația Trump au tensionat suplimentar atmosfera.
Surse din presa americană susțin că SUA ar fi avansat o propunere care prevede recunoașterea de jure a Crimeei ca teritoriu al Federației Ruse, dar și o recunoaștere de facto a ocupației rusești în regiunile Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson – în actualele linii ale frontului.
În acest context, am stat de vorbă cu Iulian Chifu, analist de politică externă și fost consilier prezidențial, pentru a înțelege implicațiile unei astfel de mutări asupra României și echilibrului de securitate din regiunea Mării Negre, potrivit Antena 3 CNN.
„Recunoașterea Crimeei ar schimba regulile jocului”
Pentru România, o eventuală recunoaștere oficială a anexării Crimeei de către Rusia ar reprezenta o schimbare majoră în arhitectura de securitate regională, afirmă Iulian Chifu:
„Este relevant chiar și numai dacă Statele Unite ar recunoaște unilateral anexarea Crimeei de către Federația Rusă. Asta ar rupe în primul rând reguli fundamentale și, în al doilea rând, ar încălca suveranitatea Ucrainei și integritatea sa teritorială recunoscută internațional. Ar schimba regulile jocului.”
De asemenea, Chifu atrage atenția că nu putem discuta despre un „plan de pace” în absența unui acord convenit de ambele părți. Recunoașterea de facto a unei ocupații este una, dar recunoașterea de jure – cu implicații juridice – este cu totul altceva.
„Este una să recunoaștem că Crimeea este ocupată de facto de Federația Rusă... și alta este să spunem că Crimeea este de jure teritoriu al Federației Ruse. Este o diferență esențială.”
Dacă o asemenea recunoaștere ar deveni realitate, România ar avea „vecin direct” peste Marea Neagră nu doar de facto, ci și legal, ceea ce ar implica un risc crescut și un cadru juridic complet diferit pentru tratatele și acordurile internaționale. Chifu avertizează că s-ar pune în discuție și problema succesiunii la tratate, respectiv legitimitatea prezenței rusești în regiune în baza unor acte recunoscute.
Poziția Ucrainei: Niciun lider nu poate accepta cedarea de teritorii
Chifu respinge categoric ideea că Ucraina ar putea accepta o formulă care presupune dezmembrarea teritorială:
„Nu există la ora actuală un lider politic în Ucraina care să poată să-și asume o asemenea formulă. Este contrar suveranității, contrar constituției, contrar legii.”
Cu toate acestea, Ucraina ar fi declarat, în cadrul discuțiilor de la Paris, că este de acord cu 90% din planul american, dar nu acceptă recunoașterea de jure a pierderii teritoriale.
„Suntem de acord să recunoaștem că de facto Rusia ocupă niște regiuni, nu suntem de acord cu recunoașterea unor cedări de teritorii.”
Chifu consideră că și Federația Rusă se află într-un blocaj:
„Nici Federația Rusă nu-și mai permite să continue războiul, așa cum nu-și permite nici să-l oprească. Dacă continuă, își epuizează fondul de stabilizare până la sfârșitul anului. Dacă îl oprește, se pune problema leadership-ului rus.”
Această realitate ar putea deschide calea spre o „înghețare a conflictului” pe linia actuală a frontului, fără o recunoaștere oficială a noilor granițe.
SUA, Europa și incertitudinea ajutorului
Întrebat dacă o refuzare categorică a planului de către Ucraina ar putea duce la retragerea sprijinului american, Chifu a răspuns precaut:
„Este o speculație. Statele Unite ar putea să-și reconsidere rolul în negocieri. Dar nu înseamnă că-și vor abandona partea. E o dezbatere privind împărțirea responsabilităților între americani și europeni.”
Chifu a punctat și faptul că toate aceste informații trebuie luate cu precauție, întrucât negocierile reale nu se desfășoară în spațiul public:
„Tot ce vedem în spațiul public sunt elemente de presiune sau de poziționare. Nu sunt substanța negocierilor. Adevărata muncă se face cu specialiști, cu hărți, cu drept internațional, iar deciziile politice vin abia ulterior.”
