Cinci bărbați, condamnați în cazul celui mai mare furt din istoria omenirii care a avut loc în Dresda. Ce pedepse au primit

Cinci bărbați au fost condamnați, marți, în Germania după ce s-a stabilit că au îndeplinit sarcini în organizarea celui mai mare furt de bijuterii regale care a avut loc vreodată, a informat marți postul public MDR. Furtul obiectelor în valoare de123 de milioane de dolari a avut loc la Dresda și a captat atenția întregii lumi, relatează CNN.

image

Pe 25 noiembrie 2019, mai multe persoane au pătruns în Muzeul Comorilor din Dresda și au furat obiecte prețioase în valoare de 123 de milioane de dolari (113 milioane de euro), într-unul dintre cele mai spectaculoase jafuri din istoria Germaniei și a lumii.

Pentru că inculpații au mărturisit infracțiunile și pentru că au acceptat o „înțelegere” legală și au restituit o parte dintre bijuteriile regale furate, pedepsele primite au fost mai mici. Ei au primit pedepse cu închisoarea de până la șase ani de închisoare, iar un al șaselea inculpat a fost achitat.

Banda a pătruns în istoricul Green Vault din Dresda pe 25 noiembrie 2019. Camerele de supraveghere au surprins doi bărbați mascați spargând sticla și apucând 21 de artefacte bătute în diamante.

Au reușit să fure într-un timp record o colecție uluitoare de bijuterii istorice și ornamente prețioase - de la boluri strălucitoare din cristal și agat până la figurine, bijuterii sau pahare realizate din ouă de struț aurite.

Una dintre cele mai faimoase piese ale colecției, un diamant verde de 41 de carate cunoscut sub numele de Dresden Green, nu se afla la acel moment în muzeu, fiind împrumutat la Metropolitan Museum of Art din New York City.

Imaginile difuzate de poliția din Saxonia au arătat două persoane purtând haine închise la culoare, mișcându-se rapid prin galerie folosind lanterne. Unul dintre ei folosește apoi un topor pentru a sparge sticla, în imagini se observă că hoțul lovește de cel puțin nouă ori sticla înainte ca aceasta să se spargă.

În doar câteva minute, unele dintre cele mai valoroase bijuterii istorice din lume dispăruseră. Doar o parte din pradă a fost recuperată de atunci.

Aproape toate artefactele furate au fost realizate în timpul domniei lui Frederic Augustus al III-lea, primul rege al Saxoniei.

Acestea au inclus o închizătoare de pălărie din anii 1780, decorată cu 15 diamante mari și peste 100 de diamante mici, precum și o sabie de 96 de centimetri și teaca ei, care împreună conțineau peste 800 de diamante.

Pedepsele 

Rabieh Remo, unul dintre principalii autori, va executa șase ani și două luni de închisoare, potrivit MDR. Complicele lui, Wissam Remmo, a primit șase ani și trei luni, în timp ce Bashir Remmo a fost condamnat la cinci ani și 10 luni. Un alt participant la infracțiune a fost condamnat la patru ani și patru luni de închisoare conform Codului penal al minorului.

Cei patru inculpați făcuseră mărturisiri și returnaseră o parte din pradă. Un al cincilea inculpat a fost condamnat la cinci ani de detenție pentru minori – cu includerea unei condamnări anterioare. Tânărul în vârstă de 24 de ani a negat până la final implicarea sa în spargere, potrivit CNN.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
470151278 538188272547733 6261949949018933597 n jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Shutterstock
corvinul jpeg
bancomat jpeg
wizz air avion jpg
marelbo png
loto jpeg
cincsor dimineata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net