Gazele naturale s-au ieftinit în Europa. Vor fi influențate prețurile din România?

Ultima actualizare:

Prețul de referință al gazelor naturale, în Europa, este în scădere, cotațiile de la Bursa din Amsterdam fiind reduse, marţi dimineață, cu până la 12%, conform publicației Bloomberg.

flacara aragaz gaze png

Prima reducere a cotației prețului gazelor a fost înregistrată la data de 14 aprilie, scăderea de marţi marcând cel mai mic nivel de la debutul invaziei rusești în Ucraina.

Principalii factori care au determinat acest fenomen sunt temperaturile mai blânde, care au determinat un consum mai mic, și termenul de plată în ruble a gazelor rusești anunțat de purtătorul de cuvânt al președinției Rusiei, Dmitry Peskov. Acesta a explicat că plata în ruble solicitată statelor care cumpără gaz rusesc ar putea avea scandența în luna mai.

PREȚURILE DIN ROMÂNIA SUNT PLAFONATE PÂNĂ ÎN MARTIE 2023

Bineînțeles că apare întrebarea dacă această fluctuație a prețului la bursă va influența valorile facturilor consumatorilor români. În luna martie a acestui an,  Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 - 31 martie 2023.

Practic, ordonanța prevede o plafonare a prețurilor pentru energia electrică și pentru gaze pentru un an de zile.

În cazul gazelor naturale, ordonanța prevede, pentru consumatorii casnici, un preț de maxim 0,31 lei pe kW iar pentru consumatorii non-casnici un cost de până la 0,37 lei pe kW.

SUA EXPORTĂ GAZE LICHEFIATE ÎN EUROPA

Statele Unite ale Americii au livrat o cantitate record de gaz lichefiat Europei, în luna martie, conform Reuters. Este vorba despre o cantitate de aproximativ 7,43 de milioane de tone de gaz. Totuși, exporturile americane determină o creștere a prețurilor, măsura fiind adoptată în încercarea Europei de a scăpa de dependența față de resursele rusești.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net