Gestul neașteptat al unui șef român din Italia pentru o angajată însărcinată. Femeia a rămas fără cuvinte: „Încă nu-mi vine să cred!”

Gestul neașteptat al unui șef român din Italia pentru o angajată însărcinată. Femeia a rămas fără cuvinte: „Încă nu-mi vine să cred!”

Ultima actualizare:

Într-o piață a muncii adesea reticentă când vine vorba despre maternitate, un antreprenor român stabilit în nord-estul Italiei a oferit o veritabilă lecție de omenie și responsabilitate socială.

Vestea care i-a schimbat viața înainte de naștere
Vestea care i-a schimbat viața înainte de naștere Foto: pexels

Paul Vatamanu, fondatorul unei companii de construcții din provincia Pordenone, a decis să transforme contractul temporar al unei angajate însărcinate într-unul pe perioadă nedeterminată, chiar înainte ca femeia să aducă pe lume cel de-al treilea copil.

Femeia se temea că își va pierde locul de muncă 

Sara Vinciati, în vârstă de 37 de ani, mamă a doi copii de patru și șase ani, s-a alăturat companiei Vatamanu Coperture SRL în urmă cu un an, mai întâi printr-un stagiu de practică, urmat de un contract pe durată determinată de 12 luni. Când a aflat că este din nou însărcinată, bucuria i-a fost umbrită de teama expirării contractului.

„Imediat ce am aflat că sunt însărcinată, am simțit o bucurie imensă. Apoi, o clipă mai târziu, gândurile mele s-au îndreptat spre muncă și spre contractul meu care expira. Am rămas fără cuvinte. Până la sfârșit, m-am gândit: «Nu există nicio șansă să-mi reînnoiască contractul»”, a mărturisit Sara pentru publicația italiană Il Gazzettino.

De ce a decis conducerea să-i ofere stabilitate definitivă

Aprecierea pentru seriozitatea și eficiența Sarei a cântărit mai greu decât orice calcul financiar rece. Moira Toffoli, responsabila administrativă a firmei, a subliniat că venirea pe lume a unui copil nu trebuie privită niciodată ca o povară sau un motiv de renunțare la un angajat valoros.

„Este cu adevărat o fată care ajunge la esența lucrurilor, așa că mi-a plăcut imediat cum a lucrat. Nu mulți oameni fac acest tip de raționament, fără să realizeze că lumea merge înainte datorită acestui lucru”, a explicat Toffoli, adăugând că flexibilitatea oferită angajatei pentru cursuri de formare și nevoi personale a fost o prioritate firească a firmei.

Aflată în luna a noua de sarcină la momentul deciziei, Sara a primit vestea contractului pe perioadă nedeterminată ca pe o garanție de care avea nevoie disperată: „Încă nu-mi vine să cred, dar sunt fericită. Mi-aș dori ca toate femeile să aibă aceeași șansă”.

Cine este Paul Vatamanu, românul ajuns lider administrativ în Peninsulă

Afacerea din spatele acestei decizii aparține conaționalului Paul Vatamanu, plecat de mulți ani în Italia. Acesta a fondat în 2004 societatea Vatamanu Coperture SRL, profilată pe acoperișuri industriale și rezidențiale, hidroizolații și decopertarea materialelor cu azbest.

Dincolo de succesul în mediul de afaceri, Paul Vatamanu s-a integrat puternic în comunitate, implicându-se activ pe scena civică și politică locală. În prezent, antreprenorul român deține funcția de președinte al Consiliului Local din Azzano Decimo, o localitate din provincia Pordenone.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mancat la volan
urs jpg
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
image
image