Kalina, „prințesa musculoasă” a Bulgariei! Cea mai recentă apariție publică a șocat o lume întreagă

Ultima actualizare:

Prințesa Kalina Sakskoburggotski a Bulgariei (52 de ani) a apărut recent în public, iar fotografiile au făcut înconjurul lumii. Ea a fost văzută în compania soțului său, Kitin Muñoz (65 de ani), și a fiul Simeon Hassan Munoz, la Sofia, acolo unde a avut loc o ceremonie pentru Regele Ferdinand I, ale cărui rămășițe au fost repatriate la șapte decenii de la moartea sa.

Prințesa Kalina, alături de soțul ei, Kitin Muñoz, și de fiul lor. Mai 2024
Prințesa Kalina, alături de soțul ei, Kitin Muñoz, și de fiul lor, pe 29 mai (Foto: AFP)

A fost un eveniment rar, întrucât ea s-a ferit de lumina reflectoarelor în ultimii ani. Imediat după apariția noilor imagini cu Prințesa Kalina a Bulgariei, un singur detaliu a fost pe buzele tuturor – brațele ei musculoase. După cum se poate observa cu ochiul liber, Kalina s-a dedicat sportului, iar corpul ei a suferit transformări. Chiar și acum câțiva ani, era evident că Prințesa Kalina avea un corp tonifiat, dar la acea vreme mușchii brațelor ei nu erau atât de pronunțați.

Prințesa Kalina a rămas cu nasul desfigurat în urma unei infecții

Prințesa Kalina și fiul ei, alături de câinii lor pe plajă, în 2019
Kalina și fiul ei, alături de câinii lor pe plajă, în 2019 (Foto: Profimedia)

De asemenea, au existat comentarii și despre aspectul nasului ei. Deși mulți cred că este vorba despre o operație estetică eșuată, nu este deloc adevărat. Kalina, care este singura fiică din cei cinci copii ai Regelui Simeon al II-lea și ai soției sale Margareta, a contractat o infecție - în timp ce se afla într-o expediție cu soțul său, care s-a extins inclusiv la ochi.

Ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru a preveni răspândirea infecției și era cât pe ce să-și piardă vederea. Această operație i-a modificat complet aspectul nasului.

Prințesa Kalina s-a născut la Madrid, în 1972. În octombrie 2002, ea s-a căsătorit cu Muñoz, un faimos navigator și explorator spaniol. Au împreună un fiu, care a venit pe lume în 2007, și pe care Kalina l-a botezat după tatăl ei.

Prințesa Kalina și soțul ei făcând cu mâna, la nunta lor din 2002
Așa arăta prințesa Kalina la nunta ei, în 2002 (Foto: EPA-EFE)

Ea este pasionată de călărie și adoră deșertul – de aceea a trăit mai mulți ani la Rabat, în Maroc. Tatăl ei, Regele Simeon al II-lea, a fost rege al Bulgariei între anii 1943-1946 și premier al țării, în perioada 2001-2005.

Este cunoscută pentru stilul vestimentar excentric (Foto: Profimedia)
Este cunoscută pentru stilul vestimentar excentric (Foto: Profimedia)

Anul trecut, Prințesa Kalina a fost prinsă băută la volan

În vara anului trecut, Prințesa Kalina a avut probleme cu legea. Ea a fost prinsă băută la volan, în Borovets, cu o alcoolemie de peste 1,2%. După un accident minor, fără victime, ea s-a ales cu un dosar penal. Kalina a distrus bariera unui hotel, dar din fericire nu a fost rănită. Însă, a refuzat să i se ia sânge la spital, pentru a-i fi analizată din nou alcoolemia. Un judecător din Samokov a condamnat-o la 8 luni de închisoare, în aprilie.

De asemenea, va trebui să plătească o amendă de 200 de leva (aproximativ 500 de lei), precum și peste 17.000 leva (aproximativ 43.000 de lei), care este valoarea mașinii pe care o conducea și care nu îi aparține. Pe lângă asta, i-a fost suspendat permisul pe 8 luni.

„Soția mea nu bea deloc. Nici ea, nici eu nu bem pentru că suntem amândoi sportivi. Acea vorbă că era băută este atât de străină, atât de neadevărată…”, a apărat-o soțul ei în fața reporterilor, la acea vreme. 

Pedeapsa fiicei fostului premier bulgar nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în fața celei de-a doua instanțe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Sistem PAtriot   exercitiu militar   Foto FAcebook MApn Lt  Radu Chirilă jpg
image
image
image
image
image
image
mihaela bilic instagram jpg
autobuz troleibuz stb foto shutterstock
distractie jpeg
Nicki Minaj profimedia 0717344716 jpg
praf saharian jpeg
cana jpg
shutterstock 2238691451 jpg
foto1 aglomerati autostrada 12711400 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net