MAE: Cinci români, implicați în accidentul din Ungaria. Doi au fost spitalizați
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, duminică (12 martie), că în total cinci cetățeni români, dintre care unul cu dublă cetățenie, au fost implicați în accidentul tragic de sâmbătă, din Ungaria. MAE a mai precizat că doi dintre români au fost spitalizați, dintre care unul a fost deja externat.
O persoană a murit în urma carambolului de sâmbătă, produs pe autostrada M1, în Herceghalom, la 30 de kilometri de Budapesta. Cadavrul a fost găsit carbonizat, sub o mașină incendiată. MAE a precizat că victima nu este de cetățenie română.
Alte 39 de persoane au fost rănite, dintre care zece copii. Teribilul accident a fost provocat de o furtună de praf, potrivit autorităților ungare.
Cetățeanul român rămas internat se află în afara oricărui pericol
„În continuarea precizărilor de presă din data de 11 martie 2023, Ministerul Afacerilor Externe informează că Ambasada României la Budapesta a fost contactată prin intermediul numărului de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice de către alţi doi cetăţeni români implicaţi în accidentul rutier produs pe autostrada M1 din Ungaria, între localităţile Tatabanya şi Budapesta.
Astfel, potrivit datelor obţinute până la acest moment, în total cinci cetăţeni români, dintre care unul cu dublă cetăţenie, au fost implicaţi în gravul accident de circulaţie. Dintre aceştia, doi au fost spitalizaţi, unul dintre cetăţenii români spitalizaţi fiind deja externat şi deplasându-se în România. Celălalt cetăţean român internat primeşte, în continuare, îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol”, a anunțat MAE.
Momentul accidentului, surprins de o cameră de bord a unui TIR
Momentul accidentului de sâmbătă a fost surprins de camera de bord a unui TIR. Deși vizibilitatea era redusă din cauza furtunii de nisip, mașinile circulau cu peste 90 de kilometri la oră.
42 de vehicule, printre care cinci camioane, au fost implicate în carambol. 19 vehicule au luat foc, imediat după impact.