Masacrul din Orlando. Portretul bărbatului care a ucis 50 de oameni

Ultima actualizare:
Un club de gay din Orlando a fost locul unui masacru
Un club de gay din Orlando a fost locul unui masacru

Cum s-a transformat fotbalistul din liceu, prietenos și calm, în tatăl de familie care a pus la cale cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite al Americii? Omar Mateen (29 de ani), a intrat duminică dimineață, 12 iunie, într-un club de homosexuali din Orlando, Florida, și a ucis 50 de persoane, înainte ca poliția să intervină și să-l împuște mortal.

Informațiile despre autorul celui mai sângeros atac armat din istoria SUA sunt contradictorii. Bărbatul de 29 de ani, născut la New York, într-o familie de afgani, apare într-un tablou perfect de familie, alături de soția și de fiul său, însă fosta sa parteneră de viață îl descrie drept un om violent.

Tatăl lui Omar Mateen le-a declarat jurnaliștilor americani că gestul fiului său nu are nimic în comun cu religia, deși sunt surse care afirmă că tânărul sunase la 911 cu puțin timp înaintea atacului și își afirmase susținerea față de organizația teroristă Stat Islamic. “Mateen a văzut doi bărbaţi care se sărutau în faţa soţiei şi fiului lui şi s-a înfuriat. Mi-a spus în felul următor: «Se sărutau şi se atingeau în faţa fiului meu! Şi apoi, când eram la baie, am văzut iar bărbaţi în timp ce se pupau»", apovestit tatăl lui Mateen, insistând că fiul său a fost motivat de ura împotriva homosexualilor.

Avea un copil cu cea de-a doua soție

Prima soție a teroristului l-a descris pe Mateen drept bolnav psihic și violent, în vreme ce un coleg de serviciu a susținut că acesta ”spunea tot timpul că vrea să omoare oameni”. ”N-am fost deloc șocat de ce s-a întâmplat. Eram sigur că se va sfârși așa”, a spus bărbatul.

Conform registrului de stare civilă, după divorțul din 2011, Mateen se recăsătorise cu Noor Zahi Salman. Cei doi aveau un băiat, însă, din câte se pare, nu mai locuiau împreună.

Născut la New York, din părinți afgani, Mateen s-a mutat împreună cu familia în Florida în copilărie. A absolvit liceul Martin County în 2004 și a trecut printr-o transformare fizică importantă cât a lucrat la un magazin de suplimente nutritive, dacă e să dăm crezare spuselor unui fost coleg de liceu, Samuel King, cu un an mai mare.

Acesta este autorul masacrului din Florida
Acesta este autorul masacrului din Florida

”Ce mă șochează e că cei mai mulți colegi de muncă de la restaurantul unde lucram erau homosexuali. Categoric, el nu era împotriva homosexualilor, cel puțin nu împotriva lor. N-a fost niciun semn de ură din partea lui, pentru niciunul dintre noi. Ne zâmbea mereu și ne saluta. Probabil că s-a schimbat ceva de atunci”, a declarat King, care nu a mai vorbit cu Mateen din 2009.

Mateen a urmat cursuri de drept penal la Indian River State College din Fort Pierce și a vrut să se angajeze în poliție.

La momentul atacului lucra la o firmă de securitate, ca agent, lucru privit cu ochi buni la Centrul Islamic din Fort Pierce, fecventat de Mateen. ”Nu avea prea mulți prieteni. Venea noapte cu fiul său să se roage și apoi pleca”, a declarat imamul moscheii, Syed Shafeeq Rahman, pentru New York Times. ”Nu avea cum să audă de la mine despre vărsare de sânge, despre masacru, despre orice de genul acesta, pentru că noi nu vorbim așa”, a adăugat imamul.

De altfel, centrul islamic a condamnat printr-un comunicat d epresă atacul ”monstruos”. ”Comunitatea musulmană din Fort Pierce respinge, alături de prietenii noștri americani, pe oricine și orice grup care caută scuze sau justificări pentru acest act de violență cumplit.”

Colegii de muncă l-au reclamat pentru injurii rasiste

În vreme ce tată teroristului a declarat că ”e în șoc, asemenea tuturor americanilor”, un fost coleg de muncă al lui Mateen, Daniel Gilroy, a declarat pentru Times: ”Spunea tot timpul că vrea să omoare oameni”.

Mai mult, Gilroy a spus că a depus mai multe plângeri la conducerea G4S, compania la care erau angajați amândoi, pentru că Mateen folosea foarte des înjurături rasiste, etnice și sexuale și îi trimitea între 20 și 30 de mesaje pe zi. ”Era tot timpul agitat și furios”, a mai spus Gilroy.

Sitora Yusufiy, prima soție a teroristului din Orlando, a declarat că, la început, acesta părea ”normal”. Cei doi s-au cunoscut pe Internet, s-au căsătorit în 2009 și s-au mutat în casa cu două dormitoare a lui Mateen din Fort Pierce.

”După câteva luni a început să mă bată. Era instabil psihic… în mod clar era tulburat. Din câte știu, a luat steroizi într-o vreme. Nu era o persoană stabilă. Pur și simplu venea acasă și începea să mă bată dacă nu terminasem de spălat rufele sau ceva de genul acesta”, a spus femeia.

Într-un final, părinții fetei au intervenit, iar cei doi au parafat divorțul în 2011.

Polițiștii au încercat să afle mai multe lucuri de la vecinii părinților lui Mateen.  Tony Schneider, un ajutor de serif la pensie, are numai cuvinte de laude despre familia teroristului. ”Sunt foarte americanizați. niște vecini extraordinari. Îi știu de șase ani și nu am avut niciodată probleme cu ei”, a declarat Schneider pentru Daily Mail.


    Un club de gay din Orlando a fost locul unui masacruFoto: Getty
Un club de gay din Orlando a fost locul unui masacruFoto: Getty

50 de persoane au fost ucise şi 53 rănite, în primele ore ale zilei de duminică, într-un atac armat dintr-un club LGBT din Orlando, Florida, fiind calificat de presa americană drept cel mai sângeros atac din istoria SUA. Bărbatul, identificat drept Omar Mateen (29 de ani), a intrat cu o pușcă de asalt (AS 15) și un pistol în local și a ucis 50 de persoane, înainte de a fi împuşcat de poliţişti. “Se pare că îşi planificase din timp atacul şi era bine organizat”, a declarat şeful poliţiei locale, John Mina, adăugând că bărbatul avea şi un “dispozitiv suspect” ataşat de corp. Organizația teroristă Stat Islamic a revendicat atacul, la 12 ore după ce Mateen a fost ucis de forțele de ordine.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net