Pe urmele lui Iisus Hristos, în Ţara Sfântă

Ultima actualizare:

    Reporterul Click! s-a rugat la icoana Maicii Domnului care-l alăptează  pe Iisus
Reporterul Click! s-a rugat la icoana Maicii Domnului care-l alăptează pe Iisus

De luni, 2 aprilie, a început Săptămâna Patimilor şi creştinii ortodocşi se îndreaptă cu mintea, dar mai ales cu sufletul spre Ţara Sfântă, Israel, spre locurile unde a suferit Iisus pentru binele semenilor lui, spre Drumul Crucii sau spre Mormântul Sfânt. Despre toate aceste locuri ai citit în Biblie, dar ai sperat ca măcar o dată în viaţă paşii să te ducă pe aceste meleaguri?

Am plecat sâmbătă, înaintea Floriilor, în zori de zi, de pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti, cu o cursă Wizz Air spre Tel Aviv. După un zbor lin de aproape trei ore, pe timpul căruia am profitat să mai trag un pui de somn ca să recuperez noaptea scurtă, am aterizat pe aeroportul Ben Gurion.


    Drumul spre Bethleem este destul de periculos şi de aceea e bine să mergi în grup
Drumul spre Bethleem este destul de periculos şi de aceea e bine să mergi în grup

Creştinii care se încumetă să păşească în Ţara Sfântă de unii singuri, adică fără un grup organizat prin intermediul unei agenţii de turism, au parte de o experienţă unică, dar şi periculoasă, având în vedere alertele de călătorie din această ţară. De la aeroportul din Tel Aviv ai modalităţi diverse de transfer spre Ierusalim, în funcţie de buzunarul fiecăruia. Poţi lua taxiul pentru 100 de euro, microbuzul la care plăteşti în funcţie de cât negociezi, de la 18 euro în sus, sau cel mai ieftin e autobuzul, care te costă 16 shekeli israelieni (1 shekel este egal cu 1,07 lei sau 0,23 euro). Într-o oră eşti în autogară din Ierusalim. E bine să ai bani schimbaţi din ţară, altfel, în aeroport, cursul valutar nu e bun.


    Biletele de autobuz, pentru care e bine să ai shekeli cumpăraţi din ţară
Biletele de autobuz, pentru care e bine să ai shekeli cumpăraţi din ţară

Odată ajuns în Ierusalim, ai o mulţime de obiective de vizitat, numai să te ţină încălţările: Mormântul Sfânt al lui Iisus, mormântul Maicii Domnului, Grădina Ghetsimani şi bineînţeles trebuie să refaci Drumul Crucii, aşa cum l-a făcut Iisus. De la autogară în oraşul vechi iei taxiul sau tramvaiul 1, circa patru staţii. Te lasă între New Gate, poarta nouă, şi Yaffa, vechea poartă, cea principală. De la New Gate mai ai o staţie până la Poarta Damasc, unde e capătul autobuzelor, dar şi e o piaţă ieftină.


    Biserica Naşterii lui Iisus se află în renovare de câţiva ani
Biserica Naşterii lui Iisus se află în renovare de câţiva ani

Pentru 6,80 shekeli poţi lua autobuzul 463 spre Betania, să vezi mormântul lui Lazăr, cel pe care l-a înviat Iisus, sau poţi lua autobuzul 434 (preţ bilet: 4,70 shekeli), care te lasă la intrarea în Bethleem, Palestina, locul unde s-a născut Iisus. Având în vedere conflictul dintre Israel şi Palestina, nu e indicat să mergi singur, ci cu un grup mai numeros. Eu şi alţi trei români ne-am “lipit” de un grup de turişti europeni, veniţi pe cont propriu, care tocmai coborâseră şi ei din acelaşi autobuz. De la intrarea în Bethleem, unde taximetriştii insistă să mergi cu ei, până la Biserica Naşterii lui Iisus sunt 5 km. Realitate sau nu, taximetriştii ne-au povestit că doar cu câteva zile înainte au fost omorâte 15 persoane care protestau. Arabii trăiesc din turism şi nu au nimic cu cei care vin să se închine la locul naşterii lui Iisus.


    Grota Laptelui din Bethleem adăposteşte această icoană făcătoare de minuni
Grota Laptelui din Bethleem adăposteşte această icoană făcătoare de minuni

Doar trebuie să eviţi aceste zone de conflict, pentru a nu fi victimă colaterală. Am prins curaj şi am ajuns cu bine la celebra biserică. Creştinule, dacă ajungi aici, nu ocoli Grota Laptelui, unde se află o icoană făcătoare de minuni, unică în lume, în care Maica Domnului apare cu pruncul când îl alăptează şi i se vede sânul. O icoană asemănătoare mai e la biserica Sf. Gherasim de la Iordan. Aici, la grotă, femeile care nu pot face copii se roagă la icoana Maicii şi cumpără un praf alb, care le ajută să rămână însărcinate. 

Aventura noastră a continuat şi pe drumul de întoarcere spre Ierusalim, iar în zilele următoare vă voi povesti cum se păstrează tradiţiile în ţara Sfântă în aceste zile speciale din Săptămâna Patimilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
image
actualitate.net
image
actualitate.net