România, imposibil de atacat. Părerea generalului Dan Grecu cu privire la un posibil atac din partea lui Putin

#Război Ucraina-Rusia
Ultima actualizare:

Războiul din Ucraina a stârnit temerea că conflictul ce se află la granițele noastre s-ar putea extinde și asupra unei țări membre NATO. Generalul Dan Grecu consideră că un atac asupra României e aproape imposibil, mai ales că Federația Rusă ar trebui să depășească o apărare NATO organizată în Carpați.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin
Președintele Rusiei, Vladimir Putin

Numeroși experți și analiști militari, printre care și numără și șefi de stat din Finlanda și Polonia, au subliniat că Vladimir Putin ar putea ataca și alte țări, mai ales cele ce fac parte din NATO. Totuși, există și un gram de speranță, iar opinia contradictorie vine din partea generalului în rezervă Dan Grecu. 

Grecu are o experiență vastă în zona militară, fiind șef al Echipei Naționale la Comandamentul Central American pentru operațiunile din Afganistan și Irak, iar mai apoi, acesta a fost șef la Echipa Română de Legătură la Comandamentul Regional Sud al ISAF din Kandahar, dar a luat și parte la Misiunea ONU din Etiopia și Eritreea. 

Vezi și După o lună, războiul lui Vladimir Putin poate fi un eșec total

De asemenea, generalul nu e de părere că Rusia va ataca și alte țări, mai ales cele ce fac parte din NATO. Totuși, acesta admite că un asemenea scenariu nu trebuie exclus în totalitate, mai ales după ce Vladimir Putin a sfidat orice logică. 

Generalul Dan Grecu discută despre improbabilitatea unui atac asupra României

Totuși, pornind de la ipoteza în care Vladimir Putin ar încerca să surprindă un atac asupra flancului sud-estic al Alianței Nord-Atlantice, ar avea două variante: 

„În partea de sud-est, într-o eventuală agresiune militară prin Bulgaria o posibilă direcţie de ofensivă «se înfundă», cum spunem noi, în Munţii Rodopi şi Balcanii de Est, iar o alta, relativ paralelă cu Dunărea, ar implica expunerea totală a flancului nordic al agresorului, implicit nevoia unei acţiuni similare la nord de Dunăre, prin România.

Citește și Vladimir Putin, mesaj dur transmis prin Roman Abramovici pentru Ucraina: «Spune-i că îi distrug»

În plus, chiar dacă Bulgaria a devenit membră NATO, relaţiile ţării cu Federaţia Rusă au rămas strânse având în vedere atât aspectele socio-culturale - apartenența la grupul slav şi religia ortodoxă, cât şi cele economice, Bulgaria fiind dependentă de resursele energetice ruseşti care îi asigură integral consumul de gaz natural şi combustibilul nuclear şi în bună parte cele de hidrocarburi”, spune generalul.

De altfel, a doua variantă ar fi un atac asupra României, dar aici Federația Rusă ar avea de înfruntat, pe lângă trupele din statele NATO, dar și alți factori, ceea ce va face atacul imposibil de pus în practică de către Vladimir Putin. 

Citește toată declarația generalului Dan Grecu pe Adevărul.ro

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net