Se majorează salariul minim din Ungaria. Cât de mare va fi diferența față de cel din România

Ultima actualizare:

De luna viitoare, guvernul Ungariei va majora salariul minim cu 15%, la 266.800 forinți, adică 709 euro. Totodată, și absolvenții de studii superioare vor avea parte de creșteri ale salariului de 10%, adică vor avea 326.000 de forinți. A fost anunțul ministrului Dezvoltării Economice Marton Nagy, după finalizarea acordului între Guvern, angajatori și angajați.

bani euro jpg

Noi majorări salariale, în Ungaria

Marton Nagy a făcut apel la eforturi suplimentare pentru prezervarea valorii reale a salariilor în 2024 şi a cerut tuturor firmelor să implementeze noi majorări salariale, în linie cu poziţia lor financiară şi de pe piaţă, scrie Digi24.ro.

Guvernul va iniţia discuţii menite să reformeze sistemul de salarizare, pentru a se asigura protecţia valorii reale a salariilor pe termen lung, a declarat oficialul ungar. Acesta a mulţumit participanţilor la discuţii pentru cooperarea lor, dar a criticat Federaţia sindicală MSZSZ „pentru că a neglijat interesele angajaţilor şi a încercat să amâne negocierile”, apoi au refuzat să semneze acordul.

Care este obiectivul pentru 2024

Guvernul va continua să lucreze „pentru a contrabalansa impactul războiului şi al sancţiunilor, în vederea protejării familiilor, sprijinind creşterea economiei şi sporind competitivitatea mediului ungar de afaceri”, a adăugat ministrul Dezvoltării Economice.

Acesta susţine că obiectivul în 2024 este o creştere de 4% - 5% a valorii reale a salariilor. Conform Eurostat, 13 state membre din estul şi sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Letonia (500 euro), România (515 euro), Ungaria (542 euro), Croaţia (624 euro), Slovacia (646 euro), Cehia (652 euro), Estonia (654 euro), Polonia (655 euro), Lituania (730 euro), Grecia (774 euro), Malta (792 euro) şi Portugalia (823 euro).

Într-un raport publicat luna aceasta, Fondul Monetar Internaţional avertizează că majorările semnificative ale salariilor minime planificate anul viitor în Europa Centrală sporesc riscul unei inflaţii mult mai persistente sau a pierderii de locuri de muncă, pe fondul creşterii relativ slabe a productivităţii în regiune.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
fresh oyster 4917758 1280 jpg
Inundații catastrofale Spania FOTO profimedia 0928316244 jpg
image png
image png
ozn fals la bucuresti jpg
Inundații catastrofale Spania FOTO profimedia 0928174468 jpg
mormantul fecioarei maria jpg
1 agenda si vaza cu flori jpg jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net