Trei victime confirmate în urma distrugerii podului din Crimeea. Rușii bănuiesc un atac kamikaze

#Război Ucraina-Rusia
Ultima actualizare:

Cel puţin trei persoane au fost ucise în explozia care a avariat Podul Crimeii, ce leagă Rusia de această peninsulă ucraineană anexată, au anunţat anchetatorii ruşi, care afirmă că l-au identificat pe şoferul camionului capcană, informează Agerpres.

Se bănuiește că un camion încărcat cu explozibil a fost detonat pe pod

„Potrivit datelor preliminare, trei persoane au fost ucise în urma accidentului. Este vorba probabil de pasageri ai unei maşini care se afla în apropierea camionului când a explodat“, a indicat Comitetul de anchetă rus într-un comunicat.

Potrivit acestei surse, „corpurile a două victime - un bărbat şi o femeie - au fost deja scoase din apă“.

Citește și: După ziua lui Vladimir Putin, un pod inaugurat de el în Crimeea a fost cuprins de flăcări

Comitetul de anchetă, organism însărcinat cu principalele investigaţii penale în Rusia, a afirmat de asemenea că ar fi „stabilit identitatea camionului şi a proprietarului său“, suspectat că ar fi la originea exploziei. Este vorba de un locuitor din regiunea Krasnodar, în sudul Rusiei.

Vezi și: Răzbunarea ucrainenilor față de trădătorii care s-au aliat cu rușii: „Îi vânăm și îi împușcăm ca pe porci"

„O anchetă a fost deschisă cu privire la locul său de reşedinţă. Itinerarul camionului şi documentele însoţitoare sunt în curs de examinare", au adăugat anchetatorii.

Explozia acestui camion a provocat un vast incendiu şi pagube sâmbătă acestei infrastructuri rutiere şi feroviare cheie pentru aprovizionarea Crimeii, peninsulă anexată în 2014 de Rusia.

Podul este de asemenea un proiect simbolic puternic care leagă Crimeea de Rusia continentală, construit cu costuri mari şi inaugurat în 2018 de preşedintele Vladimir Putin personal.

Ucraina nu a revendicat în mod oficial responsabilitatea acestui atac.

Nu rata nici: Zeci de tone de medicamente şi alimente pentru Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat formarea unei comisii guvernamentale pentru a stabili cauzele incidentului şi a elimina consecinţele acestuia. În ordinul său, explozia de pe Podul Crimeii este încadrat în categoria „situaţiilor de urgenţă", potrivit Moscow Times.

Citiți articolul integral pe site-ul publicației Adevărul - click AICI.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Dr  Virgiliu Stroescu, foto Instagram  jpg
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
vera webp
Pantone Color Institute jpeg
crima pexels jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net