Ultimele clipe ale miliardarului înjunghiat lângă sediul Google, în centrul orașului San Francisco

Bob Lee, 43 de ani, fondatorul aplicației de servicii financiare Cash App, cu o valoare estimată la 40 de miliarde de dolari, și unul din dezvoltatorii sistemului de operare Android, a fost înjunghiat mortal marți dimineața în cartierul Rincon Hill, în centrul orașului San Francisco. Camerele de supraveghere au surprins câteva momente după atacul suferit.

Bob Lee, fondatorul Cash App, dezvoltator Android și director de produs la MobileCoin.
Bob Lee era unul dintre directorii companiei de criptomonede MobileCoin / foto: arhiva personală

Camerele de supraveghere au înregistrat ultimele sale momente în care acesta se lupta să ceară ajutor, după ce fusese înjunghiat de două ori în zona pieptului.

În înregistrările deținute de publicația americană The San Francisco Standard bărbatul este văzut străbătând împleticit strada pustie și îndreptându-se către o mașină parcată, cu luminile de avarie aprinse. Sprijinindu-se de capotă Bob Lee își ridică cu efort cămașa pentru a-i arăta conducătorului auto rana și pentru a-i cere ajutorul. Însă, autovehiculul pleacă, iar Bob Lee cade la pământ.

Se ridică apoi, se întoarce și se îndreaptă spre Bay Bridge, înainte de a se prăbuși din nou în fața blocului de locuințe Portside de pe Main Street, nr. 403.

Bob Lee s-a luptat cu ultimele puteri pentru a-și salva viața

Cumva, în acest interval, Bob Lee a reușit să apeleze la 911 și să strige în mod repetat după ajutor, spunând că trebuie să ajungă de urgență la spital. Poliția confirmă apelul la ora 2:34 dimineața și trimiterea unui echipaj către locul unde se afla Lee, acesta ajungând în mai puțin de șase minute.

Bărbatul a fost găsit inconștient și a fost transportat la San Francisco General Hospital, unde a decedat.

Miercuri de dimineață lucrătorii de la salubrizare au fost văzuți spălând trotuarul și zidul clădirii lângă care se prăbușise Lee. Peste drum se putea vedea o dâră de sânge ce pornea de sub Bay Bridge și continua spre Harrison Street, adăuga publicația menționată.  

Joi, 6 aprilie, poliția încă nu dezvăluise detalii în legătură cu ancheta în curs, însă a postat un mesaj video prin care transmitea condoleanțe familiei bărbatului.

Rata criminalității în San Francisco

De la începutul anului și până în prezent poliția din San Francisco a înregistrat comiterea a aproape 12.000 de infracțiuni, dintre care 12 omucideri, cu 2 mai mult decât cele produse în același interval, anul trecut.

Departamentul de Justiție din California a dezvăluit că rata infracțiunilor violente din anul 2021 era de 599 de infracțiuni la 100.000 de locuitori, iar datele preliminare aferente anului 2022 arată că rata se află sub nivelul de dinaintea pandemiei, potrivit publicației San Francisco Chronicle.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Centrală termică Ferroli Domiproject, compactă  1799,01 lei Magazin: Dedeman  jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net