Vulcanul Etna a erupt și a dat peste cap circulația avioanelor. Ce sunt nevoiți să facă turiștii de pe aeroportul din Catania
Cursele aeriene spre și dinspre orașul Catania au fost suspendate. Vulcanul Etna, aflat în apropiere, a erupt, expulzând cenuşă şi lavă fierbinte. Acest aeroport este un nod aerian important pentru estul Siciliei, iar acolo sosesc mai multe aeronave decât în capitala Palermo.
Restricții de circulație din cauza vulcanului care a erupt
Vulcanul Etna a început să arunce lavă și cenușă, iar localnicii spun că au auzit bubuituri puternice. Deocamdată nu s-au luat măsuri pentru evacuarea zonei. Vulcanul aruncă tone de cenușă care se depun pe străzi și obligă autoritățile să impună restricții de circulație. MAE a emis avertizări pentru românii care au programată o călătorie spre Catania.
Zborurile de pe Aeroportul din Catania, suspendate
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, Sicilia, că zborurile pe și de pe Aeroportul din Catania, Vincenzo Bellini, sunt suspendate ca urmare a erupției vulcanului Etna. Astfel, unele zboruri vor fi anulate, altele urmând a fi redirecționate către aeroporturi din apropiere. Operațiunile vor fi reluate când condițiile o vor permite.
Care sunt recomandările MAE
În acest context, MAE recomandă contactarea companiei aeriene anterior deplasării la aeroport. Cetățenii români afectați de această situație pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatul României la Catania: +39095537909, +39095536139, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție linia telefonică de urgență a Consulatului României la Catania: +393209653137.
Aeroportul din Catania a mai fost închis din aceeași cauză
Aeroportul din Catania a mai fost închis la începutul acestei luni din cauza cenuşii expulzate în atmosferă în urma erupţiei vulcanului. Acest aeroport este un nod aerian important pentru estul Siciliei, iar aici sosesc mai multe aeronave decât în capitala Palermo.
Despre vulcanul Etna
Vulcanul Etna este situat pe insula Sicilia, din Italia, în apropiere de orașele Messina și Catania. În anul 1981, regiunea a fost declarată parc national. Vulcanul are o activitate de peste 6.000 de ani, iar aria de acțiune distrugătoare a vulcanului se întinde pe o suprafață de până la 1.250 km pătrați. Poalele vulcanului sunt dens populate, cenușa vulcanică adusă de erupții a creat un sol potrivit pentru cultivarea viței de vie, a măslinilor și pomilor fructiferi.
Vizita la vulcanul Etna se poate face cu mașina până în locul de parcare Etna nord, iar de acolo se continua traseul cu o mașină de teren aprobată de administrația locală, până la craterul Sapiența. Traseul poate fi făcut și pe jos, drumeție, iar cel mai comod punct de plecare este Rifugio Sapienza, situat pe versantul Etna Sud, la o altitudine de aproximativ 1.900 m. Acolo se află și stația de plecare a telecabinei. Catania este orașul care are legătură direct de transport public către vulcanul Etna.